Doi bebeluși au supraviețuit tornadelor din Kentucky, după ce au fost puși într-o cadă

bebelusi cada tornada
NBC

Doi bebeluși au supraviețuit în mod miraculos tornadelor din Kentucky, după ce bunica lor s-a gândit să îi protejeze punându-i într-o cadă.

Clara Lutz i-a pus pe Kaden, în vârstă de 15 luni, și pe Dallas, în vârstă de trei luni, într-o cadă pentru a-i proteja.

Femeia a declarat că a pus copiii într-o pătură în cadă, împreună cu o biblie, chiar înainte ca locuința să înceapă să se zgâlțâie din cauza tornadei, conform Sky News.

“Următorul lucru pe care l-am simțit a fost că tornada a smuls cada din mâinile mele. Nu am mai rezistat”, a spus femeia.

Clara Lutz a fost lovită în cap de rezervorul de apă din baie, când acesta a fost smuls de vântul puternic.

Citește și
tornada sua - 1
Peste 100 de oameni au murit în seria de tornade care au devastat SUA. „Suntem prinşi dedesubt. Vă rog, ajutaţi-ne!”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Apoi, femeia s-a rugat ca nepoții să fie în viață. Cada a fost găsită în curtea femeii, iar copiii se aflau sub aceasta, în siguranță, doar Dallas fiind rănit ușor.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Mărturii șocante din SUA, după ce tornadele au făcut prăpăd:
Mărturii șocante din SUA, după ce tornadele au făcut prăpăd: "E sfâșietor să vezi că orașul în care ai crescut nu mai există"

În Statele Unite, bilanțul tornadelor devastatoare, care au măturat centrul țării, a trecut de 100 de victime. Potrivit unor informații actualizate, au fost nu mai puțin de 50 de tornade, care s-au dezlănțuit asupra a opt state americane.

Peste 100 de oameni au murit în seria de tornade care au devastat SUA. „Suntem prinşi dedesubt. Vă rog, ajutaţi-ne!”
Peste 100 de oameni au murit în seria de tornade care au devastat SUA. „Suntem prinşi dedesubt. Vă rog, ajutaţi-ne!”

În Statele Unite, peste 100 oameni au murit striviți sub resturile propriilor case, după cea mai gravă serie de tornade din istoria țării. În total, specialiștii au numărat peste 50 de tornade care au devastat 8 state americane.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.