Crimă oribilă în Vâlcea. Un bărbat de 44 de ani și-a omorât în bătaie iubita de 64 de ani

crima
StirilePROTV

Un bărbat de 44 de ani, suspectat că şi-ar fi ucis în bătaie concubina de 64 de ani, a fost arestat preventiv sub acuzaţia de omor, au informat, vineri, procurorii vâlceni.

Anchetatorii au stabilit că omorul a avut loc miercuri, în casa în care cei doi locuiau împreună, din comuna Dăeşti, surse judiciare precizând că inculpatul a fost cel care a anunţat, prin 112, că şi-a găsit concubina fără suflare, iniţial cazul fiind cercetat ca moarte suspectă.

"Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în după amiaza zilei de 12 ianuarie 2022, în timp ce inculpatul şi victima (concubina) se aflau în locuinţa comună, pe fondul consumului de alcool, între aceştia a avut loc un conflict, context în care inculpatul a exercitat acte de violenţă asupra victimei lovind-o, în mod repetat, în zona toracelui şi spatelui, dar şi în zona membrelor superioare, feţei şi capului, provocându-i multiple leziuni traumatice, care au condus la decesul acestuia", se arată în comunicatul trimis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, potrivit Agerpres.

Bărbatul a fost reţinut de organele de cercetare penală şi prezentat vineri în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vâlcea, care a admis propunerea procurorilor vâlceni de arestare preventivă a bărbatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor asupra unui membru de familie.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Momentul crimei din Bolintin Vale, surprins de camerele de supraveghere. VIDEO
Momentul crimei din Bolintin Vale, surprins de camerele de supraveghere. VIDEO

Primele imagini cu momentul crimei din Bolintin Vale, surprinse de camerele de supraveghere din oraș, arată scandalul din stradă, când victima a fost lovită în cap cu o piatră.

Cine era bărbatul din Bolintin-Vale, ucis după un conflict cu un grup de romi. Motivul pentru care a fost omorât
Cine era bărbatul din Bolintin-Vale, ucis după un conflict cu un grup de romi. Motivul pentru care a fost omorât

Locuitorii din Bolintin-Vale au ieșit în stradă a doua noapte la rând. Cer să se facă dreptate în cazul bărbatului mort după un conflict cu un grup de romi.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.