Andi Moisescu și Alex Coteț sunt gazdele IAB MIXX Awards, pe 7 decembrie, la Teatrul Recul

IAB MIXX Awards
StirilePROTV

Oameni de marketing din companii, freelanceri și angajați din agenții de media, de creație, sau de PR, jurnaliști și publisheri, toți sunt invitați pe 7 decembrie, de la ora 18:00, la IAB MIXX Awards România.

Este vorba despre un „teambuilding” al industriei, organizat pentru a afla care sunt marii câștigători ai competiției naționale.

Printre ingredientele unei seri de neratat sunt Andi Moisescu și regizorul Alex Coteț, în calitate de gazde, dar și Matei Oprina, DJ-ul oficial. IAB MIXX Awards va avea loc la Teatrul Recul, din București, Splaiul Unirii nr. 160, iar cei care doresc să participe trebuie să se înscrie pe site-ul: bit.ly/ICEvents-MIXX.

„Anul acesta juriul are cea mai grea misiune. Avem doar lucrări de top susținute de case-uri pe care eu personal le-aș înrăma și le-aș expune. Ele sunt înscrise într-o competiție în care locul al doilea și al treilea nu există. Astfel, la gală vom afla ce a considerat juriul că reprezintă «la crème de la crème» în industrie. Anul trecut, România a obținut, la IAB MIXX Awards Europe, 4 premii printre care și Grand Prix-ul. Am toată încrederea că vom fi în cărți și pentru cel de anul viitor. E o gală unde ne-am propus să facem spectacol. Intrarea este gratuită pentru că vrem să vă vedem pe toți. Accesul se va face pe bază de lista de invitați pentru care doar trebuie să vă înscrieți, ca să știm câte pahare scoatem pe masă”, a spus Andrei Dragu, Event Director IAB MIXX Awards și vicepreședinte IAB România.

Anul acesta au fost înregistrate peste 100 de înscrieri din partea a 28 de agenții și 36 de branduri în competiția IAB MIXX Awards. Astfel, numărul total al proiectelor jurizate în cele 11 ediții IAB Mixx Awards România de până acum a ajuns la 717. Organizatorii au remarcat un nivel mai ridicat față de anii precedenți al argumentării fiecărei înscrieri în parte, dovedind o nouă etapă de evoluție a pieței. Pe lângă decernarea premiilor, pe 7 decembrie, la Teatrul Recul, în cadrul IAB MIXX Awards, vor avea loc 3 dezbateri pe temele: Anatomia Eficienței, Talentul cere Talent și Bucătăria internă a creativității. Printre invitații celor 3 paneluri se numără:

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

● Sandra Bold - Chief Creative officer @ Wunderman Thompson Benelux

● Mihai Gongu - Executive Creative Director SEE @Cheil Worldwide

● Șerban Alexandrescu - Creative Director @Headvertising

● Dan Petre – Partner @D&D Research

● Ana Vișian – Marketing Manager@BestJobs

● Alexandra Caciur – Head of Data & Business Intelligence @Digitas/ Publicis

● Sergiu Gruiță - Industry Director @Teads România

● Cătălina Bălășoiu - Country Manager @Httpool România

Festivalul IAB MIXX Awards România din 2022 nu ar fi posibil fără sprijinul partenerilor:

● Sponsori principali: Pepsi, Lay’s, YOXO;

● Sponsori: Httpool, Teads, RTB House, INCA a GroupM Company, glo, United Media Services, Youtube;

● Parteneri media: Wall-Street, Cariere, IQads, Voyo;

● Parteneri logistici: Therefour - Brand Strategists, DEV51, IC.events, Data Revolt, Absolut Vodka, Kozel, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, WET Hardseltzer;

și al echipei IAB MIXX Awards România alcătuită din Alexa Constantinescu - Communication Director, Doina Radicof - Partnerships Director, Gabriel Pătru - Președinte IAB, Andreea Furtună - Content Specialist, Mihai Neacșu - Communication Manager, ​​Alexandra Neagu - Social Media Manager, Andrei Dragu - Event Director MIXX Awards & Vice Președinte IAB România.

 

Pentru mai multe detalii, vizitați site-ul https://www.mixxawards.ro/

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Cele două minuni făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor
Cele două minuni făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor

Carlo Acutis este un adolescent care a murit de leucemie în 2006, la vârsta de doar 15 ani.    

Ce a pățit o octogenară care s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani. „Nu m-am așteptat niciodată”
Ce a pățit o octogenară care s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani. „Nu m-am așteptat niciodată”

Iris Jones, o femeie în vârstă de 84 de ani, a vorbit deschis despre capcanele întâlnirilor online, după ce s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani.  

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.