Administrația Națională a Penitenciarelor: Deținuții sunt vaccinați în proporție mai mare decât polițiștii în penitenciare

Condamnaţii la închisoare pe viaţă din Danemarca nu vor putea lega noi relaţii amoroase în primii 10 ani de detenţie
Getty

Un procent de 78% dintre deţinuţi şi 62% dintre poliţiştii de penitenciare sunt vaccinaţi împotriva COVID-19, potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

"În contextul epidemiologic actual, dată fiind creşterea, la nivel naţional, a numărului de cazuri COVID-19 raportate în valul 4 al pandemiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a intensificat - în considerarea atributului managerial al coordonării/îndrumării unităţilor subordonate - seria activităţilor preventive, axate pe reiterarea necesităţii protejării stării de sănătate a personalului şi a persoanelor custodiate, cu accent pe importanţa vaccinării împotriva COVID-19. Deşi decizia cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 aparţine, în ultimă instanţă, fiecărei persoane în parte, nu trebuie ignorat faptul că o astfel de rezoluţie personală prezintă impact colectiv. (...) Vaccinarea contribuie atât la reducerea riscului de îmbolnăvire, cât şi la diminuarea riscului de a dezvolta o formă severă de boală", a precizat ANP referitor la rata de vaccinare atinsă.

La nivelul tuturor unităţilor din sistemul poliţiei penitenciare, au fost accelerate demersurile de informare cu privire la beneficiile vaccinării împotriva COVID-19, complementar campaniilor de informare întreprinse anterior (distribuire de materiale informaţionale, emisiuni radio-tv prin studiourile interne ale locurilor de deţinere etc.).

Seriile de informări/discuţii/dezbateri derulate au inclus nu doar diseminarea informaţiilor corecte referitoare la vaccinarea împotriva COVID-19, ci, mai ales, testimoniale ale persoanelor vaccinate din mediul de detenţie, care au relatat experienţa proprie post-inoculare şi au subliniat beneficiile vaccinării, a adăugat ANP.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Sindicaliștii din penitenciare reclamă condițiile inumane la care sunt supuși polițiștii care păzesc deținuții bolnavi de HIV
Sindicaliștii din penitenciare reclamă condițiile inumane la care sunt supuși polițiștii care păzesc deținuții bolnavi de HIV

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor a transmis, luni, că există câţiva poliţişti de penitenciare care-şi riscă zilnic viaţa şi sănătatea, păzind deţinuţii bolnavi de HIV/SIDA.

Autoritățile din Siria au executat 24 de persoane acuzate de provocarea incendiilor devastatoare din 2020
Autoritățile din Siria au executat 24 de persoane acuzate de provocarea incendiilor devastatoare din 2020

Regimul condus de Bashar al-Assad a executat 24 de deţinuţi, acuzaţi de provocarea unor inendii de pădure care au devastat ţara la sfârşitul verii în 2020, a anunţat, joi Ministerul sirian al Justiţiei, informează AFP, citată de News.ro.

Campania de vaccinare, un succes în închisori. 73% dintre deținuți sunt imunizaţi
Campania de vaccinare, un succes în închisori. 73% dintre deținuți sunt imunizaţi

Campania de vaccinare demarată în închisori este de departe cu mult peste ceea ce se întâmplă în lumea celor liberi.

Masacru într-o închisoare din Ecuador. 24 deținuți au fost uciși și peste 40 au fost răniți într-o confruntare cu arme de foc
Masacru într-o închisoare din Ecuador. 24 deținuți au fost uciși și peste 40 au fost răniți într-o confruntare cu arme de foc

Douăzeci şi patru de deţinuţi au fost ucişi şi peste 40 au fost răniţi într-o confruntare cu arme de foc care a avut loc într-o închisoare din sud-estul Ecuadorului, au anunţat, marţi, autorităţile locale, informează AFP, citată de Agerpres.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.