Iohannis, despre aderarea la Schengen: „Dacă vorbim de unitate şi solidaritate în Europa, ea trebuie să existe şi între noi”

klaus iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că, dacă vorbim de unitate şi solidaritate în Europa, ea trebuie să existe între toate statele, precizând că toate formatele care aduc ţările împreună, inclusiv Schengen, trebuie finalizate.

El a susţinut că este importantă pentru români aderarea la Schengen pentru a se considera europeni cu drepturi depline.
 
Iohannis a fost întrebat, vineri, la Praga, înainte de reuniunea informală a Consiliului European, care sunt atuurile României în legătură cu aderarea la Spaţiul Schengen, dacă ar putea fi vorba de resursele de gaz românesc şi capacităţile de transport. 
 
“Schengen nu este nici despre resurse, nici despre alte lucruri. Este despre criterii tehnice care trebuie îndeplinite, în special pe controlul la graniţe, controlul migraţiei şi aşa mai departe. Noi îndeplinim din 2011 toate condiţiile tehnice. Acest lucru a fost verificat şi răsverificat. Între timp, suntem efectiv deci de facto parte într-o serie de programe şi proceduri aferente Schengen şi ne facem treaba foarte bine acolo. Însă, în afară de asta, este clar că dacă vorbim de unitate şi solidaritate în Europa, ea trebuie să existe şi între noi. Şi atunci, părerea mea, a noastră, este că toate formatele care ne aduc împreună trebuie finalizate. Formatul Schengen permite circulaţia liberă a persoanelor şi cred că este important acest lucru şi pentru români să se considere şi ei europeni cu drepturi depline”, a declarat Iohannis, conform news.ro.
 

 
El a precizat că România a permis unui corp de experţi să vină să mai verifice încă o dată condiţiile tehnice pentru aderarea la Schengen. 
 
“Este un lucru cunoscut că împreună cu noi aşteaptă şi Bulgaria, tot de atâţia ani. Acum şi Croaţia a solicitat să intre. Şi eu personal, sunt convins că securitatea Europei şi controlul asupra mişcărilor persoanelor care vin din afară ar fi mult îmbunătăţit dacă România, Bulgaria şi Croaţia ar fi cooptate în Spaţiul Schengen. Încă o dată, condiţiile tehnice le îndeplinim. Dar acum, în aceste zile, am oferit posibilitatea unui corp de experţi să vină să le mai verifice încă o dată ca să fie toată lumea asigurată că sunt în regulă”, a transmis preşedintele României.
 
Întrebat dacă premierul Ţărilor de Jos va sosi în România, Iohannis a răspuns: “Premierul Rutte vine săptămâna viitoare să viziteze trupele olandeze care sunt staţionate în Cincu”.
  
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”

O rupere a coaliției PSD-PNL ar fi o greșeală, crede președintele liberal Nicolae Ciucă în contextul alegerilor care se apropie, și ar determina o guvernare care să nu mai fie stabilă.

Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.