„Wagner”-ul Europei. O firmă dintr-un stat NATO angajează luptători pentru Ucraina. Cu ce salariu sunt ademeniți

soldati, Ucraina
Telegram

O firmă dintr-un stat NATO recrutează voluntari pentru a lupta în Ucraina și susține că este mereu în contact cu Ministerul ucrainean al Apărării.

Așadar, este vorba despre o companie din Spania, oferă viitorilor luptători iberici contracte de până la 3.400 de euro pe lună. Cel mai dificil test pentru mercenarii din Legiunea Internațională din Ucraina este să mențină timp de trei zile o poziție-cheie pe care au câștigat-o. Pentru a face acest lucru, voluntarii petrec două nopți și trei zile fără să doarmă, apărând punctul strategic, notează Euronews.

"Din întregul curs, acesta este testul cu cea mai mare rată de abandon", a declarat Francisco Galvan, director și antrenor principal al G.O.A. Tactical, singura companie din Spania dedicată pregătirii persoanelor care vor să lupte în Ucraina.

Contract direct cu Ministerul Apărării din Ucraina

Pregătirea mercenarilor iberici este intensă. Printre alte exerciții grele, ei trebuie să alerge cu echipamentul militar în spate, să captureze și să „curețe” tranșeele ocupate și să fie supuși unor teste de stres într-un mediu ostil.

Contra sumei de 700 de euro, viitorii luptători primesc cinci zile de antrenament pentru a experimenta ceea ce se va întâmpla pe câmpul de luptă.

Citește și
british army
Armata britanică va monitoriza Marea Neagră pentru a descuraja Rusia să lovească navele comerciale
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În final, răsplata lor este un contract cu Ministerul ucrainean al Apărării, în valoare de până la 3.400 de euro, dacă se alătură unităților de elită.

„Compania noastră are contacte cu ministerele Apărării din toată lumea, inclusiv cu Ucraina. Ceea ce facem noi este să evaluăm o persoană interesată să lupte și să îi dăm contactele pentru a putea lua legătura cu ei”, spune Galvan.

„Voluntarul este cel care trebuie să îi sune direct, dar contactele noastre îl așteaptă. Apoi, el prezintă certificatul de validare și are postul”, adaugă el.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ucraina cere României să renunțe la ”tăcerea mieilor” atunci când drone rusești cad pe teritoriul său
Ucraina cere României să renunțe la ”tăcerea mieilor” atunci când drone rusești cad pe teritoriul său

Mihailo Podoliak, consilierul lui Volodimir Zelenski, a reproșat autorităţilor române atitudinea prea precaută în legătură cu Rusia.

Armata britanică va monitoriza Marea Neagră pentru a descuraja Rusia să lovească navele comerciale
Armata britanică va monitoriza Marea Neagră pentru a descuraja Rusia să lovească navele comerciale

Guvernul britanic a anunţat că serviciile militare şi de securitate britanice vor monitoriza Marea Neagră în încercarea de a descuraja Rusia să lovească navele comerciale care transportă cereale din Ucraina către ţările în curs de dezvoltare.

Autorităţile cubaneze au arestat 17 persoane în cazul reţelei de trafic care ducea tineri să lupte pentru Rusia în Ucraina
Autorităţile cubaneze au arestat 17 persoane în cazul reţelei de trafic care ducea tineri să lupte pentru Rusia în Ucraina

Autorităţile cubaneze au anunţat că au arestat 17 persoane care ar fi implicate într-o reţea de traficanţi de persoane ce ar fi ademenit tineri cubanezi pentru a servi în armata rusă pe frontul din Ucraina, relatează Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.