Viktor Orban cere ca ordinea mondială liberal-progresistă să fie înlocuită cu una suveranistă: „Make Europe Great Again”

viktor orban
AFP

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că ordinea mondială liberal-progresistă ar putea fi înlocuită în acest an cu una suveranistă.

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că anul acesta poate fi pus capăt unei „ere jalnice” a civilizaţiei occidentale, ordinii mondiale bazate pe hegemonia liberal-progresistă, care a produs lideri incompetenţi care fac greşeli după greşeli, pentru a fi înlocuită cu o ordine mondială suveranistă, relatează MTI, potrivit News.ro.

Luând cuvântul la forumul organizat de Centrul pentru Drepturi Fundamentale, premierul a apreciat că ordinea mondială bazată pe hegemonia liberal-progresistă a eşuat, deoarece a adus în lume războaie, haos şi nelinişte, o economie în colaps şi anarhie. Adepţii săi au proclamat că rolul lor nu este reprezentarea oamenilor, ci punerea în aplicare a propriilor idei, a spus el, adăugând:”Ei au împărţit lumea în democraţii şi autocraţii şi au susţinut că rolul lor este să ducă o cruciadă împotriva autocraţiilor”.

Orban, săgeți către liderii liberali

Această ordine mondială, a continuat el, a produs lideri incompetenţi care fac greşeli după greşeli şi, în cele din urmă, se îndreaptă spre propria lor pieire.

Pe liderii liberali i-a caracterizat astfel: ”Ei cred că este nevoie de un control ideologic pe care toată lumea trebuie să îl accepte şi atunci va fi pace în lume. „Când îi ascult, mă gândesc că aceşti lideri nepricepuţi ştiu mai puţin despre pacea mondială decât lumea de la un concurs de frumuseţe”, a spus Orban.

Citește și
Xi Jinping, China
Guvernul de la Budapesta anunţă o vizită în Ungaria a preşedintelui chinez Xi Jinping
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Premierul unagr a declarat: ”A sosit ocazia unică de a înlocui spiritul mondial liberal-progresist în declin cu un alt spirit mondial, o ordine mondială suveranistă. În această ordine mondială nu există o ideologie globală la care toată lumea trebuie să se alinieze, deoarece mişcarea statelor este determinată de interesul naţional, fiecare naţiune suverană acţionează conform propriului interes naţional”.

Într-o ordine mondială suveranistă, adevăratul suveran este poporul – a continuat el – şi nu ONG-urile, corporaţiile, centrele mass-media sau „experţii dubioşi şi academicienii fluşturatici” ne vor spune ce este corect, ci reprezentanţii şi politicienii aleşi de popor.

”Spiritul lumii suveraniste înlocuieşte societatea deschisă a lui Soros cu o societate protejată, în care statul îşi protejează cetăţenii, în care nu se organizează migraţia, ci mai degrabă se apără frontierele, în care întemeierea unei familii înseamnă o valoare, iar familia este ocrotită ca o instituţie importantă a naţiunii”, consideră Orban, adăugând: ”În lumea suveranistă economia mondială este organizată conform avantajelor reciproce, fără ideologii”.

Reamintind alegerile care se apropie, el a subliniat că adepţii orânduirii vechi sunt încă la Bruxelles şi la Washington. „Anul acesta noi ne asumăm sarcina de a-i alunga de acolo. Să vină era suveraniştilor, să ne întoarcem la calea paşnică şi sigură care a ridicat Occidentul! Make America Great Again, Make Europe Great Again, hai Donald Trump, hai suveraniştii europeni!” a declarat şeful Executivului de la Budapesta.

Conform premierului ungar. în Ungaria, lucrurile stau altfel, în pofida tuturor zvonurilor, există un stat de drept.

„Războiul este pace, migraţia este o resursă”

”Anul 2024 nu este un an al teoriei, ci anul practicii, în toată lumea au loc alegeri care trebuie câştigate”, a subliniat Viktor Orban.

El consideră că iberalii progresişti simt pericolul, schimbarea erei înseamnă totodată înlocuirea lor, înseamnă sfârşitul spiritului progresist în lume.

”Ei sunt la putere şi nu ezită să îşi folosească mijloacele, la nevoie vor utiliza şi organele statului”, a spus el, adăugând: în trecut au fost comuniştii, iar acum progresiştii sunt cei care reuşesc din cinci paşi să facă din organele de stat un instrument al opresiunii.

În opinia sa, primul pas este redefinirea a ceea ce este normal, ca să însemne ceva diametral opus.

”Războiul este pace, migraţia este o resursă”, a exemplificat el, adăugând: în continuare: ”Ei vor începe să răspândească „normalitatea răstălmăcită” prin mijloacele statului, apoi îi vor identifica pe cei cu „opinii periculoase” ca un risc pentru securitate, instigă presa liberală şi activiştii împotriva acestora, iar în al cincilea pas pun în acţiune organele de stat”.

Premierul ungar a susţinut că aşa se procedează cu Ungaria la Bruxelles, cu conservatorii din capitalele europene liberale, aşa se procedează şi în SUA, unde „vor să-l şteargă pe Donald Trump de pe buletinul de vot” cu ajutorul sentinţelor judecătoreşti.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Viktor Orban: Ordinea mondială liberal-progresistă a eşuat. Suveraniștii vin la putere
Viktor Orban: Ordinea mondială liberal-progresistă a eşuat. Suveraniștii vin la putere

Ordinea mondială liberal-progresistă a eşuat, spune Viktor Orban, și va înlocuită cu o doctrină suveranistă. Actuala orânduire a eșuat, aducând doar războaie și haos, crede premierul Ungariei.

Guvernul de la Budapesta anunţă o vizită în Ungaria a preşedintelui chinez Xi Jinping
Guvernul de la Budapesta anunţă o vizită în Ungaria a preşedintelui chinez Xi Jinping

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, va face luna viitoare o vizită în Ungaria, a anunţat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, citat de Reuters.

Viktor Orban, îndemn pentru oficialii de top ai instituţiilor UE. „Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”
Viktor Orban, îndemn pentru oficialii de top ai instituţiilor UE. „Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”

Oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, a afirmat Vikor Orban la lansarea campaniei partidului său conservator Fidesz pentru scrutinul european din 6-9 iunie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.