Pățania unui copil care a adormit cu tableta pe pat. Părinții, șocați când l-au descoperit

Tabletă Samsung arsă
Profimedia

Doi părinți din Marea Britanie trag un semnal de alarmă după ce o tabletă lăsată la încărcat pe patul copilului lor, chiar lângă capul acestuia, a luat foc și ars pe timpul nopții.

Mai multe imagini găsiți în galeria foto a acestui articol! Callum Hewkin, în vârstă de 11 ani, s-a jucat cu tableta Samsung în camera sa și a adormit cu device-ul lăsat la încărcat pe pat, lângă el.

A doua zi părinții săi au fost șocați să descopere tableta topită iar salteaua arsă pe locul unde a stat la încărcat. O minune a făcut ca incendiul să nu fie unul mai mare, susțin britanicii care trag acum un semnal de alarmă.

Cei doi au povestit că era plin de fum în camera băiatului când s-au trezit a doua zi și că puțin a lipsit ca acesta să nu fie serios rănit în incident. Părinții nu au știut că baiatul s-a furișat cu tableta în camera lui.

Pompierii chemați apoi au explicat că dacă nu descopereau totul, 10 minute mai târziu întreaga cameră putea să ia foc.

Citește și
Probleme pentru Galaxy Fold, primul telefon Samsung pliabil
Probleme pentru Galaxy Fold, primul telefon Samsung pliabil. Ce s-a descoperit înainte de lansare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Samsung nu a oferit încă un punct de vedere după ce povestea a fost relatată de presa britanică.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum arată cel mai scump telefon al anului, Samsung Galaxy Fold. VIDEO cu modul flexibil
Cum arată cel mai scump telefon al anului, Samsung Galaxy Fold. VIDEO cu modul flexibil

Marian Andrei a reușit să pună mâna pe cel mai așteptat telefon al anului: Samsung Galaxy Fold, adică telefonul flexibil.

Probleme pentru Galaxy Fold, primul telefon Samsung pliabil. Ce s-a descoperit înainte de lansare
Probleme pentru Galaxy Fold, primul telefon Samsung pliabil. Ce s-a descoperit înainte de lansare

Probleme grave au fost descoperite la Galaxy Fold, primul telefon pliabil de la Samsung, cu doar o săptămână înainte de lansare.

iLikeIT. George Buhnici a făcut un review al noului Samsung Galaxy S10 Plus. Cât de bun este
iLikeIT. George Buhnici a făcut un review al noului Samsung Galaxy S10 Plus. Cât de bun este

Ce aduc nou telefoanele din 2019? Ecrane mai mari, baterii mai mari, camere mai bune. George Buhnici ne spune care sunt cele mai interesante modele ale anului - până acum.

iLikeIT. Samsung a lansat 4 telefoane performante: Galaxy S10, S10 Plus, S10 E și Galaxy Fold
iLikeIT. Samsung a lansat 4 telefoane performante: Galaxy S10, S10 Plus, S10 E și Galaxy Fold

Samsung a lansat telefonul flexibil. Costă 2000 de dolari, dar ține loc nu doar de telefon, ci și de tabletă și computer. În același timp, compania coreeană a prezentat alte trei modele diferite de Galaxy S10.

Galaxy Fold: Samsung a lansat telefonul care se pliază, dar va costa enorm. VIDEO
Galaxy Fold: Samsung a lansat telefonul care se pliază, dar va costa enorm. VIDEO

Samsung a prezentat, miercuri seară, Galaxy Fold, telefonul care se pliază. Va costa 1.980 de dolari.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.