Liderul separatist catalan Carles Puigdemont cere Madridului să-i permită revenirea în Spania

Carles Puigdemont
Getty

Fostul şef al executivului catalan Carles Puigdemont i-a solicitat sâmbătă guvernului spaniol să îi permită să revină în Spania astfel încât el să poată fi prezent la sesiunea inaugurală a noului parlament al regiunii Catalonia, din 23 ianuarie.

Puigdemont, care a condus executivul regional din Catalonia până în octombrie şi riscă să fie arestat în Spania pentru rolul jucat în organizarea referendumului ilegal privind independenţa şi proclamarea republicii catalane, se află în prezent într-un autoexil în Belgia.

''Vreau să revin în Catalonia cât mai curând posibil. Aş dori să mă întorc chiar acum. Ar fi o veste bună pentru Spania'', a spus Carles Puigdemont într-un interviu pentru Reuters, citat de Agerpres.

''Sunt preşedintele guvernului regional şi voi rămâne preşedinte (al executivului catalan, nr.) dacă statul spaniol respectă rezultatele votului'', a adăugat liderul separatist catalan.

Carles Puigdemont, care a lansat şi un apel la dialog cu guvernul de la Madrid, a spus că este pregătit să asculte orice ofertă din partea premierului spaniol Mariano Rajoy 'chiar dacă această ofertă ar fi departe de independenţă'.

Citește și
Lideri catalani
Doi dintre apropiații lui Puidgemont rămân în arest. Alți șase lideri catalani, eliberați pe cauțiune
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO
Articol recomandat de sport.ro
Ireal! O bombă de 500 de kilograme, lângă un stadion din Bundesliga
Ireal! O bombă de 500 de kilograme, lângă un stadion din Bundesliga
Citește și...
Separatiştii îşi păstrează majoritatea în Catalonia. Reacția lui Carles Puigdemont
Separatiştii îşi păstrează majoritatea în Catalonia. Reacția lui Carles Puigdemont

Liderul separatist catalan, aflat în exil, Carles Puigdemont a salutat joi seară la Bruxelles victoria taberei separatiste în alegerile regionale din Catalonia, subliniind că acesta este "un rezultat pe care nimeni nu îl poate discuta".

Doi dintre apropiații lui Puidgemont rămân în arest. Alți șase lideri catalani, eliberați pe cauțiune
Doi dintre apropiații lui Puidgemont rămân în arest. Alți șase lideri catalani, eliberați pe cauțiune

Doi lideri cheie ai fostului Guvern catalan rămân în detenție, a decis, luni, Curtea Supremă a Spaniei, care era așteptată să ia o decizie. Alți șase au fost eliberați pe cauțiune, fiecare trebuind să plătească 100.000 de euro.

Recomandări
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern

„(...) se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate”. Asta este una dintre concluziile unui mini-raport prezentat de șeful Finanțelor, Marcel Boloș, în ședința de Guvern de joi, 25 aprilie. 

Doi angajați ai unei bănci sunt cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Doi angajați ai unei bănci sunt cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro

Doi funcţionari bancari sunt urmăriţi penal de procurori, după ce ar fi sustras din contul unei persoane în vârstă de 64 de ani aproximativ 140.000 de euro, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Eurostat: Prețurile plătite pentru energia electrică și gazele naturale de către români, printre cele mai mici din UE
Eurostat: Prețurile plătite pentru energia electrică și gazele naturale de către români, printre cele mai mici din UE

Eurostat a publicat statistica cu privire la prețurile plătite pentru energie electrică și gaze naturale de consumatorii casnici și non-casnici din cadrul Uniunii Europene (UE).