Doi oameni au fost ucişi de petarde, în Germania. Medicii au făcut 5 amputări

petarde explodând pe stradă în Germania
Getty

Bilanţ tragic după noaptea de Revelion, în Germania.

Două persoane şi-au pierdut viaţa din cauza petardelor în timp ce sărbătoreau revelionul în Germania, un copil a fost rănit grav şi cel puţin cinci persoane au suferit amputări, au preciza luni poliţia şi echipele medicale, informează AFP.

Doi bărbaţi în vârstă de 35 de ani şi respectiv 19 ani au fost ucişi de petardele pe care erau pe cale să le aprindă şi care le-au explodat în faţă, în landul Brandeburg, din vecinătatea Berlinului, a indicat poliţia acestei regiuni pe Twitter.

Un copil de 11 ani din aceeaşi regiune a fost grav rănit la faţă, potrivit sursei citate, după ce un grup de 6-8 tineri care sărbătoreau Anul Nou au aruncat cu o petardă înspre el, relatează publicaţia regională Märkische Allgemeine.

Petarda care a rănit copilul este ''o petardă poloneză'', vândută la frontiera germano-poloneză şi care conţine mai mult explozibil decât cele comercializate în Germania, precizează publicaţia.

Citește și
petarde si pocnitori
Peste o tonă de petarde și pocnitori, confiscate în Giurgiu
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

La Berlin, cel puţin cinci persoane au suferit amputaţii din cauza rănilor grave de la mâini provocate de petarde sau de artificii, iar în total 21 de persoane au fost rănite, potrivit cadrelor medicale.

În fiecare an, entuziasmul pentru petarde din noaptea de Anul Nou în Germania produce accidente, incendii şi răniri.

Articol recomandat de sport.ro
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
Citește și...
Sute de persoane, rănite din cauza petardelor și artificiilor. O femeie de 66 de ani a ajuns la terapie intensivă
Sute de persoane, rănite din cauza petardelor și artificiilor. O femeie de 66 de ani a ajuns la terapie intensivă

191 de persoane au fost rănite în Filipine, în timpul sărbătorilor de iarnă, din cauza artificiilor. Oamenii le-au folosit în ciuda unul decret prezidențial dat de președintele Rodrigo Duterte.

Peste o tonă de petarde și pocnitori, confiscate în Giurgiu
Peste o tonă de petarde și pocnitori, confiscate în Giurgiu

3 bărbaţi dintr-o Giurgiu au fost vizitaţi de poliţişti înarmaţi după ce ar fi încercat să vândă pe site-urile de socializare petarde şi pocnitori.

Sfaturi pentru ca animelele să nu se sperie de petarde, de Revelion. Unele își pot provoca răni grave
Sfaturi pentru ca animelele să nu se sperie de petarde, de Revelion. Unele își pot provoca răni grave

Revelionul este un prilej de bucurie pentru toată lumea, însă focurile de artificii şi petardele nu stârnesc entuziasmul necuvântătoarelor.

Atentat cu petarde, la o pizzerie din Liverpool. Cine ar fi autorul
Atentat cu petarde, la o pizzerie din Liverpool. Cine ar fi autorul

Răzbunare cu scântei, la o pizzerie din Liverpool.

Recomandări
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Reuniune a aliaților Ucrainei în format „Ramstein”. Occidentul sare în ajutorul Kievului după un deficit de ajutor militar
Reuniune a aliaților Ucrainei în format „Ramstein”. Occidentul sare în ajutorul Kievului după un deficit de ajutor militar

SUA vor găzdui vineri o reuniune virtuală a donatorilor de ajutor internaţional pentru Ucraina, aşa-numitul Grup de contact în format Ramstein, după ce Congresul american a aprobat un pachet de ajutor de 61 de miliarde de dolari pentru Kiev.

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă
Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

Sorina Pintea, fostul ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.