Cine este medicul regelui Charles al III-lea. Este un adept declarat al terapiilor alternative

×
Codul embed a fost copiat

Regele Charles al III-lea s-a retras la reședința sa din Sandringham, unde va sta între două ședințe de tratament pentru cancerul diagnosticat la sfârșitul săptămânii trecute.

 

Deoarece imunitatea sa va fi afectată, medicii i-au cerut să renunțe la aparițiile publice. De altfel, și audiențele săptămânale acordate premierului Sunak se vor ține de acum înainte prin video-conferință.

Povara îndatoririlor regale va pica în primul rând pe umerii moștenitorului William, prințul de Walles.

După prima ședință de tratament, regele Charles al III-lea și soția lui au părăsit Londra, plecând cu elicopterul la domeniul Sandringham, din Norfolk.

Max Foster, corespondent CNN: „Mesajul pe care familia regală vrea să îl transmită e că, deși are cancer, regele poate călători. A plecat cu elicopterul la reședința regală de la țară. Prin urmare, a lăsat în urmă echipele de specialiști și spitalele. Sunt suficient de încrezători să facă asta”.

Citește și
familia regala britanica
Bolile care s-au răspândit în familia regală britanică. Ce afecțiuni au avut regii și prinții Regatului Unit
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Totuși, suveranul nu va avea apariții publice în următoarele săptămâni sau luni, în funcție de cum raspunde la tratament și cum suportă efectele secundare ale acestuia.

Joe Little, redactor-șef al revistei Majesty: „Cuvântul de ordine este „ne vedem de treabă”. Regele își va îndeplini îndatoririle, rapoartele de la Guvern vor continua să sosească zi de zi, iar acestea necesită atenție”.

Dr. Jamin Brahmbhatt, oncolog: „Mai mulți bolnavi de cancer în stadiu incipient care urmează tratament au o speranță de supraviețuire bună și ar trebui să poată să-și continue munca”.

Robert Hardman, autorul cărții „Carol al III-lea: Noul rege. Povestea din interior”:Un timp n-o să-l mai vedem pe rege strângând mâini, oferindu-și băi de mulțime la evenimente de amploare, pentru că doctorii nu-i vor permite. Va fi un fel de întoarcere la protocolul sanitar din cursul pandemiei de COVID”.

Presa britanică amintește că șeful echipei medicale a regelui este, începând din 2022, doctorul Michael Dixon, un adept declarat al terapiilor alternative, cum ar fi plantele și credința. Toamna trecuta, Palatul Buckingham s-a văzut nevoit să emită un comunicat în care a subliniat că „doctorul Dixon nu crede că homeopatia poate tămădui cancerul, ci că tratamentul convențional poate fi completat cu terapii complementare”.

Înainte de a părăsi capitala, suveranul s-a întâlnit cu mezinul lui Harry. Acesta s-a grăbit să treacă Oceanul ca să-și exprime sprijinul față de tatăl său, pe care nu-l mai văzuse de la încoronare, în mai anul trecut. Întâlnirea a fost însă scurtă, de doar 45 de minute.

Sally Bedell Smith, biograful cărții „Prințul Charles: Pasiunile și paradoxurile unei vieți improbabile”: „Nu cred că ar trebui să ne facem speranțe într-o reconciliere miraculoasă. Sunt răni foarte profunde în familie”.

Nici măcar normalizarea relațiilor nu pare realistă, din moment ce William n-a fost dornic să-și revadă fratele. Potrivit presei londoneze, Harry a trebuit să înnopteze la hotel, pentru că el nu mai are nicio reședință în Regat, după ce anul trecut i s-a pus în vedere să evacueze conacul Frogmore.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Regele Charles al III-lea s-a retras la reședința din Sandringham, unde își continuă tratamentul
Regele Charles al III-lea s-a retras la reședința din Sandringham, unde își continuă tratamentul

Regele Charles al III-lea s-a retras la reședința sa din Sandringham, unde își continuă tratamentul pentru cancer.

Bolile care s-au răspândit în familia regală britanică. Ce afecțiuni au avut regii și prinții Regatului Unit
Bolile care s-au răspândit în familia regală britanică. Ce afecțiuni au avut regii și prinții Regatului Unit

Membrii familiei regale păstrează, de regulă, tăcerea cu privire la problemele lor de sănătate. Regele Charles a ales însă o altfel de abordare și a recunoscut în spațiul public că suferă de cancer.

 

Primele imagini cu regele Charles după ce fost diagnosticat cu cancer. Cum a fost surprins suveranul
Primele imagini cu regele Charles după ce fost diagnosticat cu cancer. Cum a fost surprins suveranul

Vin mesaje de susținere din toată lumea pentru suveranul Marii Britanii, care a început tratamentul pentru cancer.  

Cine preia atribuțiile regelui Charles al III-lea. Membri familiei regale care vor interveni în absenţa regelui
Cine preia atribuțiile regelui Charles al III-lea. Membri familiei regale care vor interveni în absenţa regelui

Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord urmează un tratament pentru o formă de cancer.

Ce se știe până acum despre diagnosticul de cancer al regelui Charles al III-lea. Anunțul făcut de premierul britanic
Ce se știe până acum despre diagnosticul de cancer al regelui Charles al III-lea. Anunțul făcut de premierul britanic

Cancerul regelui Charles al III-lea "a fost detectat devreme", a afirmat marţi prim-ministrul britanic, Rishi Sunak, care s-a declarat optimist în privinţa evoluţiei medicale a suveranului, informează AFP.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă