22 de ani de la atacurile teroriste din SUA. 11 septembrie 2001, ziua care a marcat istoria lumii | FOTO & VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Luni, 11 septembrie, se împlinesc 22 de ani de la cele mai sângeroase atacuri teroriste din istoria Statelor Unite ale Americii.

În atacurile coordonate de Osama bin Laden, liderul temutei organizații teroriste Al-Qaeda, au murit 2.977 de persoane din 93 de țări, iar o treime dintre acestea au rămas neidentificate. Printre victime s-au numărat şi cinci români.

De asemenea, peste 6.000 de oameni au fost răniți.

În acea zi fatidică de marți, patru avioane cu pasageri la bord au fost deturnate de teroriști. Două dintre acestea au lovit turnurile gemene ale complexului World Trade Center.

Celelalte aeronave au fost prăbușite una peste clădirea Pentagonului din Washington, iar cealaltă pe un câmp din statul Pennsylvania.

Citește și
joe biden 11 septembrie
Ceremonia de comemorare a atentatelor de la 11 septembrie 2001 de la New York, prezidată de Joe Biden
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cronologia atacurilor de la World Trade Center

Dezastrul de la World Trade Center a început la ora locală 08:46, când primul avion American Airlines Flight 11 a intrat în turnul de nord al World Trade Center din New York (WTC 1), .

La 09:03, al doilea avion United Airlines Flight 175 a lovit turnul de Sud (WTC 2).

Turnul de sud s-a prăbușit la 09:59, iar turnul de nord o distanță de aprocimativ 29 de minute.

Zona denumită "Ground Zero" din Manhattan, locul în care cândva se înălțau turnurile gemene, a devenit un loc al plângerii.

Atacurile au fost revendicat de Osama bin Laden

Inițial, liderul Al-Qaeda, Osama bin Laden a negat orice implicare în atentatele de la 11 septembrie 2001, deși anterior declarase jihad împotriva SUA.

La trei ani distanță, organizația teroristă condusă de acesta a revendicat oficial atacruile din Statele Unite.

Preşedintele de atunci al SUA, George W. Bush, le-a dat ultimatum liderilor talibanilor de la Kabul să îl predea pe Osama bin Laden.

De asemenea, americanii au anunțat că oferă o recompensă de 25 de milioane de dolari pe capul liderului terorist.

Cu toate acestea, americanii au avut nevoie de aproape zece ani pentru a-l lichida pe liderul Al-Qaida.

Osama bin Laden a fost localizat într-o ascunzătoare din localitatea pakistaneză Abbottabad, iar pe 2 mai 2011, un comando al trupelor de elită Navy SEALS a lansat un raid asupra bazei în care se ascundea liderul terorist. Acesta fiind ucis în timpul operațiunii "Neptun Spear".

11 septembrie 2001, ziua pe care niciun american nu o va uita

În 2006, au început lucrările de construcţie la noul World Trade Center pe locul fostului World Trade Center. Clădirea a fost deschisă oficial la 3 noiembrie 2014. 

De asemenea, s-au construit Muzeul Naţional 11 Septembrie din New York City, Memorialul Pentagon din comitatul Arlington, Virginia, şi Memorialul Naţional Flight 93 pe un câmp de lângă Shanksville, Pennsylvania.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Două victime ale atacului terorist de la 11 septembrie de la Turnurile Gemene din New York, identificate după 22 de ani
Două victime ale atacului terorist de la 11 septembrie de la Turnurile Gemene din New York, identificate după 22 de ani

Oficialii oraşului New York au identificat alte două victime ale atacurilor teroriste de la 11 septembrie asupra World Trade Center, cu doar câteva zile înainte de împlinirea a 22 de ani de la evenimentele ce au marcat cursul istoriei secolului XXI.

Ceremonia de comemorare a atentatelor de la 11 septembrie 2001 de la New York, prezidată de Joe Biden
Ceremonia de comemorare a atentatelor de la 11 septembrie 2001 de la New York, prezidată de Joe Biden

Ceremonia de la New York ce marchează 20 de ani de la atentatele din 11 septembrie s-a desfășurat sâmbătă la Memorialul din Manhattan, unde se înălţau cele două turnuri gemene ale World Trade Center (WTC) distruse în atacurile jihadiste ale Al-Qaida.

20 de ani de la producerea atentatelor de la 11 septembrie 2001, de la World Trade Center şi Pentagon. GALERIE FOTO
20 de ani de la producerea atentatelor de la 11 septembrie 2001, de la World Trade Center şi Pentagon. GALERIE FOTO

Statele Unite ale Americii comemorează sâmbătă atentatele jihadiste de la 11 septembrie 2001.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.