Leul continuă să se deprecieze în raport cu moneda unică. Euro atinge un nou nivel record

×
Codul embed a fost copiat

Leul s-a depreciat joi cu 0,42 bani (0,09%) faţă de euro, ajungând din nou la un minim istoric în raport cu moneda unică europeană, cursul stabilit de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4,6764 lei/euro.

Aceasta după ce, miercuri, BNR a cotat euro la 4,6722 lei.

Cursul BNR urmeaază o tendință ascendentă de la începutul anului, când au intrat în vigoare noile taxe anunțate de Guvern la sfârșitul anului trecut.

Purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu, a explicat că rolul băncii centrale este de atenuare a mişcărilor excesive care pot apărea pe piaţa valutară şi pe cea monetară interbancară, în condiţiile în care noile măsuri intrate în vigoare la începutul acestui an schimbă datele pe cele două pieţe, astfel încât se caută noi niveluri de echilibru.

"În semestrul doi al anului trecut, am avut o stabilitate relativă a cursului de schimb, cu o variaţie în jur de 1 procent, între 4,62 - 4,67 (lei/euro - n. r.), ca urmare a îmbunătăţirii unor indicatori fundamentali, cum ar fi rata inflaţiei, dar şi a unei stabilităţi în privinţa variaţiei dobânzilor pe pieţele interbancare, inclusiv o marjă uşor pozitivă comparativ cu alte pieţe din zonă. Noile măsuri care au intrat în vigoare la începutul acestui an schimbă datele pe cele două pieţe - valutară şi monetară interbancară - care sunt strâns corelate şi, ca urmare, pe aceste pieţe, se caută noi niveluri de echilibru. În condiţii de maximă incertitudine, rolul BNR este de atenuare a mişcărilor excesive care pot apărea pe aceste pieţe", a explicat Suciu, citat de Agerpres.

Citește și
mugur isarescu si liviu dragnea
BNR desființează ”taxa pe lăcomie” dată de Guvern: ”bombă, trăsnaie, aiureală”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În schimb, leul a câştigat teren în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,0573 lei, în scădere cu 2,30 bani (0,56%), faţă de cursul de miercuri, respectiv 4,0803 lei/dolar.

Moneda naţională s-a apreciat şi faţă de francul elveţian, cu 0,77 bani (-0,18%). Astfel, cotaţia francului a ajuns la 4,1537 lei, comparativ cu 4,1614 lei/franc.

Gramul de aur s-a scumpit cu 55,02 bani (0,33%), până la 168,5728 lei, de la 168,0226 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cel mai slab leu din istorie. Euro a depăşit pragul de 4,67 lei, un nou nivel record
Cel mai slab leu din istorie. Euro a depăşit pragul de 4,67 lei, un nou nivel record

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, miercuri, un curs de referinţă de 4,6722 lei/euro, o creştere de 0,11% faţă de pragul atins marţi, un nou nivel record.

BNR desființează ”taxa pe lăcomie” dată de Guvern: ”bombă, trăsnaie, aiureală”
BNR desființează ”taxa pe lăcomie” dată de Guvern: ”bombă, trăsnaie, aiureală”

"O bombă, o trăsnaie, o aiureală" - cu aceste cuvinte a caracterizat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, ordonanţa de urgenţă care impune taxe băncilor, dată la finalul anului, dar şi afirmaţiile ministrului de Finanţe din ultima perioadă.

Mugur Isărescu: Scăderea indicelui ROBOR nu are legătură cu „taxa pe lăcomie”
Mugur Isărescu: Scăderea indicelui ROBOR nu are legătură cu „taxa pe lăcomie”

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat luni că indicele ROBOR scade de două luni, iar că această scădere nu are legătură cu „taxa pe lăcomie” anunțată recent de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Teodorovici: Cred că e momentul să discut deschis cu guvernatorul BNR
Teodorovici: Cred că e momentul să discut deschis cu guvernatorul BNR

Ministrul Finanţelor a anunţat duminică seara că îi va face o invitaţie guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, să vină la Ministerul de Finanţe pentru a discuta deschis.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.