O gravida in luna a 9-a a supt VENIN de sarpe, ca sa-i salveze viata fiului sau. Ce se intampla cu copilul care se va naste

Sarpe - GETTY

Jaclyn Caramazza, o femeie din California, insarcinata in luna a 9-a, a facut un lucru extrem de curajos, pentru a salva viata fiului sau.

Conform Daily Mail, fiul sau Vinny a calcat la un moment dat pe un pui de sarpe, care se afla in curtea locuintei lor din Folsom, insa mama sa nu si-a dat seama de prima data ce s-a intamplat cu adevarat.

"M-am uitat si l-am vazut ca isi scoate pantofii, iar pe picior avea doua urme, doua puncte.", a povestit Jaclyn.

Atunci, femeia a facut singurul lucru care ii putea salva viata copilului in acel moment: a incercat sa scoata veninul, sugand efectiv sangele infectat si scuipandu-l afara. Din pacate, specialistii spun ca aceasta metoda nu ar trebui aplicata de o femeie insarcinata.

Primul ajutor in cazul unei muscaturi de sarpe spune ca rana trebuie mai intai dezinfectata, iar apoi zona muscaturii trebuie apasata pentru eliberarea sangelui infectat, eventual prin taiere sau prin aplicarea unui bandaj de presiune.

Citește și
sarpe
Momentul in care un sarpe, intrat in casa unei americance, a dat atacul intr-un bol cu oua. Reactia femeii. VIDEO

Din fericire, Caramazza a facut un lucru foarte bun; s-a dus imediat la cel mai apropiat spital. "Ne-am dus la spitalul Mercy Folsom, care este la 5 minute distanta de mers cu masina, iar noi am reusit sa ajungem in 3 minute".

Caramazza a fost norocoasa, pentru ca veninul nu a apucat sa se raspandeasca in copilul care nu s-a nascut inca. De asemenea, fiul ei Vinny se vindeca foarte bine.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Ce s-a intamplat cu o cantareata de country, dupa ce a fost muscata de un paianjen:
Ce s-a intamplat cu o cantareata de country, dupa ce a fost muscata de un paianjen: "Aveam pur si simplu o gaura in picior"

ATENTIE, IMAGINI SOCANTE! Un paianjen a muscat in mijlocul noptii o cantareata de muzica country, provocandu-i o rana ingrozitoare, care a necesitat 2 luni de ingrijire.

Momentul in care un sarpe, intrat in casa unei americance, a dat atacul intr-un bol cu oua. Reactia femeii. VIDEO
Momentul in care un sarpe, intrat in casa unei americance, a dat atacul intr-un bol cu oua. Reactia femeii. VIDEO

O americanca a surprins momentul in care un sarpe, intrat in locuinta sa, a inceput sa manance oua, in bucatarie.

Momentul in care un american ocupat sa trimita mesaje calca pe un sarpe lung de 1 metru. Ce a urmat apoi: VIDEO
Momentul in care un american ocupat sa trimita mesaje calca pe un sarpe lung de 1 metru. Ce a urmat apoi: VIDEO

Un american din Oklahoma a aflat intr-un mod dureros de ce nu este bine sa stai cu ochii lipiti de ecranul telefonului mobil, atunci cand mergi pe strada.

Recomandări
La 18 ani, doctorand la Cambridge și inventator al educației prin jocuri online. Povestea unui tânăr special din Baia Mare
La 18 ani, doctorand la Cambridge și inventator al educației prin jocuri online. Povestea unui tânăr special din Baia Mare

Baia Mare are un tânăr special, cu o minte sclipitoare. La 15 ani a promovat bacalaureatul la Cambridge, iar acum, la 18 ani, își pregătește doctoratul tot la Cambridge.

Eleonora Roșca s-a întors în România pentru a aduce vindecarea prin muzicoterapie. Cum a reușit
Eleonora Roșca s-a întors în România pentru a aduce vindecarea prin muzicoterapie. Cum a reușit

Eleonora Roșca s-a întors în România pentru a aduce vindecarea prin muzicoterapie. Cum a reușit să introducă această metodă inovatoare în comunitatea locală  

Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern
Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern

Partidele pro-europene care negociază pentru formarea Guvernului au ajuns, duminică seară, la un acord, atât asupra împărţirii ministerelor, cât şi asupra celor care vor prelua portofoliile.