E oficial. Contractul cu Bosch s-a semnat

Franz Fehrenbach

Administratia judeteana, reprezentantii Parcului industrial Tetarom III si ai companiei Bosch au semnat, in aceasta dimineata, contractul referitor la investitia pe care compania germana o va derula la Jucu.

Investitia in valoare de 77 de milioane de euro urmeaza sa fie dezvoltata in Parcul industrial Tetaron III din localitatea Jucu. „Avem de-a face cu cea mai mare investitie privata din istoria judetului Cluj”, a spus Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean Cluj. In urma semnarii acestui contract, in judet se vor crea 2.000 de locuri de munca pentru clujeni.

Potrivit contractului, compania Bosch va avea drept de superfice pentru 21,5 ha din cadrul parcului Tetarom, astfel incat compania poate sa primeasca ajutorul de stat care i s-a promis. „Daca statul da un ajutor il obliga pe acel investitor sa faca anumite investitii si sa angajeze un numar de oameni intr-un anumit termen. In cazul in care nu se intampla asta statul poate sa ceara investitorului banii inapoi”, a mai spus Tise. Contractul cu Ministerul Finantelor va fi semnat de catre Bosch saptamana viitoare. Tot atunci se va decide exact suma pe care o va primi compania germana.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
<b>Turda investeste 1,5 milioane de euro in centre spa și servicii hoteliere</b>
Turda investeste 1,5 milioane de euro in centre spa și servicii hoteliere

Tot mai mulţi turişti aleg Salina de la Turda în scop terapeutic, astfel că administratorii acesteia spun că anul acesta vor face investiții masive în domeniul balneoterapiei.

Un nou targ al locurilor de munca, pentru fostii angajati Nokia
Un nou targ al locurilor de munca, pentru fostii angajati Nokia

Târgul de joburi organizat astăzi de compania de recrutare Lugera a avut în vedere, în primul rând, persoanele cu studii medii. Majoritatea posturilor disponibile sunt destinate muncitorilor necalificaţi.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.