Românii care așteaptă rapelul vaccinului anti-Covid în următoarele 3 săptămâni au imunizarea finală asigurată

×
Codul embed a fost copiat

Românii care așteaptă rapelul vaccinului împotriva Covid în următoarele trei săptămâni ori fac în curând prima doză au imunizarea finală asigurată.

Este anunțul ferm al Ministerului Sănătății, care promite că vor fi onorate, fără amânări, programările deja stabilite. După o tranșă redusă, livrată lunea trecută, producătorul Pfizer-BioNTech mărește chiar de luni numărul dozelor. Încă un lot este așteptat marți.

În București, Timișoara și Cluj Napoca au aterizat avioane cu loturi noi de vaccinuri Covid. În total, 92 de mii 500 de doze, dintre care cele mai multe revin centrelor din Capitală, 35.000.

Cantități de cinci ori mai mici au fost transportate spre Craiova și Timișoara. Cantitatea de ser alocată României va reveni la cea promisă inițial, spun oficialii, care susțin că nu există probleme privind rapelul pentru cei care au fost vaccinați deja.

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății: „În mod cert, toți cei care au primit prima doză, toți cei care vor primi prima doză, pentru toți aceștia este asigurată și a doua doză de rapel, pentru toți aceștia putându-se realiza imunizarea maximă. Toate companiile care ajung să pună pe piață un vaccin împotriva Covid-19 au o înțelegere fermă, un contract cu Uniunea Europeană, astfel să nu mai există întârzieri, să nu mai existe tranșe livrate în cantități mai mici.”

Citește și
Moderna
Vaccinul Moderna este eficient împotriva variantelor britanică şi sud-africană ale SARS-CoV-2
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

S-a întâmplat la fel în toate țările comunitare, după ce compania Pfizer a închis temporar o aripă a fabricii din Belgia, pentru a instala noi linii de producție. În țara noastră a fost redusă o singură tranșă, de la 150 la 87.000. Reprezentanții producătorilor spun că scăderea a fost oricum controlată, iar programarea la vaccin a fost sincronizată, în timp real, cu loturile stocate în halele fabricilor, cu ce există deja în țară și cu volumele planificate în cele trei săptămâni de după.

România va primi aproape 96.000 de doze marți
 

Am încheiat săptămâna trecută cu 100.000 de doze de vaccin aflate în centrele regionale din România și cu un necesar de 420.000 de doze de rapel, în următoarele 20 de zile. Am deschis săptămâna cu peste 92.000 de doze intrate în țară, plus încă aproape 96.000 la distanță de 24 de ore. Reprezentanții Ministerului Sănătății anunță că între 1 și 14 februarie se va menține această cantitate între 180.000 și 200.000 de doze, urmând ca de la jumătatea lunii să o și depășim. Livrările vor include o extindere a cotei inițiale de vaccinuri alocate României, cu 8 milioane 600 de mii de doze.

Procesul depinde însă și de capacitatea internă de a evita problemele de distribuție de la centrele mari către cele locale, dar și de a redeschide aplicația de programare exact după ce numărul de vaccinuri ajunse în țară depășește numărul celor care au nevoie de rapel.

România nu are condiții pentru a stoca mai mult de jumătate de milion de doze simultan.

Pfizer a anunțat că vrea să producă, anul acesta, 2 miliarde de doze, față de 1,3 miliarde, cât anunța în 2020.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Ce înseamnă eficacitate 95% a vaccinului anti-Covid utilizat în România. Explicațiile Ministerului Sănătății
Ce înseamnă eficacitate 95% a vaccinului anti-Covid utilizat în România. Explicațiile Ministerului Sănătății

Ministerul Sănătăţii a explicat, luni, că eficacitate de 95% a unui vaccin împotriva noului coronavirus înseamnă că, prin comparaţie cu o persoană nevaccinată, o persoană imunizată are un risc de 20 de ori mai mic să dezvolte COVID-19 simptomatic.

Vaccinul Moderna este eficient împotriva variantelor britanică şi sud-africană ale SARS-CoV-2
Vaccinul Moderna este eficient împotriva variantelor britanică şi sud-africană ale SARS-CoV-2

Compania americană în domeniul biotehnologiei Moderna Inc a anunţat luni că vaccinul său împotriva Covid-19 produce anticorpi care neutralizează noile variante ale noului coronavirus descoperite în Regatul Unit şi Africa de Sud, relatează AFP.

Ce trebuie să facem după ce ne vaccinăm anti-Covid. Sfaturi utile de la specialiști
Ce trebuie să facem după ce ne vaccinăm anti-Covid. Sfaturi utile de la specialiști

În contextul campaniilor de vaccinare anti-COVID-19 care se derulează în aproape toate ţările lumii, specialiştii oferă şi sfaturi utile pentru ca oamenii să ştie ce au de făcut după ce au fost vaccinaţi.

Cîțu se simte ”chiar foarte bine” după primul vaccin: ”Chiar mi-a dat mai multă energie”
Cîțu se simte ”chiar foarte bine” după primul vaccin: ”Chiar mi-a dat mai multă energie”

Premierul Florin Cîțu susține că se simte ”chiar foarte bine” după ce a primit prima doză de vaccin anti Covid-19.

Recomandări
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Reuniune a aliaților Ucrainei în format „Ramstein”. Occidentul sare în ajutorul Kievului după un deficit de ajutor militar
Reuniune a aliaților Ucrainei în format „Ramstein”. Occidentul sare în ajutorul Kievului după un deficit de ajutor militar

SUA vor găzdui vineri o reuniune virtuală a donatorilor de ajutor internaţional pentru Ucraina, aşa-numitul Grup de contact în format Ramstein, după ce Congresul american a aprobat un pachet de ajutor de 61 de miliarde de dolari pentru Kiev.

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă
Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

Sorina Pintea, fostul ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.