Ministrul Mediului: România nu va deveni groapa de gunoi a Europei

Tanczos Barna
Facebook/Tanczos Barna

Autorităţile au oprit, în acest an, peste 3.000 de tone de deşeuri care urmau să intre în ţară ilegal şi au întocmit nouă dosare penale pentru transferuri ilegale de deşeuri, a anunţat ministrul Mediului, Barna Tanczos, scrie News.ro. 

"România nu va deveni groapa de gunoi a Europei: anul acesta au fost oprite peste 3.000 de tone de deşeuri care urmau să intre în ţară ilegal. În anul 2022 am pus în funcţiune sistemul de trasabilitate pentru transportul transfrontalier al deşeurilor şi am limitat numărul punctelor de trecere a frontierei pentru importul deşeurilor şi al mărfurilor second-hand. Doar deşeurile care aduc valoare economiei prin reciclare pot intra în ţară", a scris, miercuri, ministrul Mediului, pe pagina sa de Facebook.

Acesta a arătat, totodată, că au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale în valoare de 607.000 lei şi două avertismente şi au fost întocmite nouă dosare penale pentru transferuri ilegale de deşeuri.

De asemenea, prin RoAFM, a fost asigurată trasabilitatea a 6.360 de tranzacţii, asigurând reciclarea cantităţilor de deşeuri urmărite/verificate.

"Mulţumesc şi pe această cale specialiştilor de la Poliţia de Frontieră, Garda de Mediu şi AFM pentru colaborarea eficientă, iar în urma acestor acţiuni putem spune că România este cu un pas înainte şi reuşim să gândim strategic şi să planificăm, fiind pregătiţi pentru modificările ce vor surveni în momentul aderării României la spaţiul Schengen", a menţionat Barna Tanczos.

Citește și
Războiul din Ucraina s-ar încheia în două săptămâni, dacă Occidentul şi-ar înceta sprijinul, susţine Moscova
Articol recomandat de sport.ro
OFICIAL Plecare definitivă de la FCSB! A semnat deja cu noua echipă
OFICIAL Plecare definitivă de la FCSB! A semnat deja cu noua echipă
Citește și...
O polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului ei care se lupta să imobilizeze un agresor VIDEO
O polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului ei care se lupta să imobilizeze un agresor VIDEO

O polițistă din Cluj-Napoca a fost filmată în timp ce părea să dea cu spray lacrimogen în fața colegului ei care se lupta să imobilizeze un agresor, chiar în mașina de poliție.

 

MAI: Locuitorii din şapte municipii şi din judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital certificate de naştere şi deces
MAI: Locuitorii din şapte municipii şi din judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital certificate de naştere şi deces

Locuitorii municipiilor Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi ai judeţului Ilfov vor putea obţine, începând de miercuri, în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de naştere şi deces, portivit MAI.

 

Doi bărbați au sechestrat un tânăr pe care l-au bătut cu picioarele și cu o bâtă, în Ilfov. Indivizii au fost reținuți
Doi bărbați au sechestrat un tânăr pe care l-au bătut cu picioarele și cu o bâtă, în Ilfov. Indivizii au fost reținuți

Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov după ce au bătut cu bestialitate un tânăr de 21 de ani pe care l-au sechestrat și șantajat într-un imobil din comuna Chiajna, județul Ilfov.

Recomandări
Analist: Fotografia în care Joe Biden îl ține de braț pe Klaus Iohannis arată că discută ceva important
Analist: Fotografia în care Joe Biden îl ține de braț pe Klaus Iohannis arată că discută ceva important

"Ați depășit toate așteptările!" Asta i-a transmis Joe Biden lui Klaus Iohannis într-o discuție purtată la Casa Albă. Președintele american a lăudat relația bună și de durată cu România, cu atât mai importantă în contextul conflictului din Ucraina.

Starea lui Florin Piersic este stabilă, dar are o infecție generalizată în organism. De ce s-a făcut transferul la București
Starea lui Florin Piersic este stabilă, dar are o infecție generalizată în organism. De ce s-a făcut transferul la București

Adus de la Cluj cu un avion SMURD, îndrăgitul actor Florin Piersic are o infecție generalizată în organism. Potrivit medicilor, de la spitalul Matei Balș care îl îngrijesc acum, este în stare stabilă, iar o echipă multidisciplinară îl evaluează.

Adulții care lovesc sau umilesc copiii în grădinițe și școli vor risca închisoarea. Ce presupune legea intrată în vigoare
Adulții care lovesc sau umilesc copiii în grădinițe și școli vor risca închisoarea. Ce presupune legea intrată în vigoare

În țara în care încă se petrec numeroase abuzuri în grădinițe și școli, apare în sfârșit o completare a legii pentru protecția copilului, care interzice pedepsele corporale și umilirea celor mici.