Metrou vandalizat de mai mulți tineri cu cagule în stația Dimitrie Leonida. Momentul a fost filmat

×
Codul embed a fost copiat

Un tren care circula pe Magistrala 2 a fost vandalizat de mai mulți tineri cu fețele acoperite.

Aceștia au stropit cu spray-uri de graffiti o garnitură care abia oprise în stație, după care au fugit. Potrivit celor de la Metrorex, astfel de cazuri sunt tot mai dese.

Compania dă bani mulți ca să curețe trenurile, iar circulația este afectată. Dacă vor fi prinși, faptașii riscă amenzi de mii de lei.

Operator: Închide și deschide ușile, deschide ușile, dă călătorii jos, te vei retrage în depoul subteran, nu te duce la ei. Stai acolo în cabină. Dacă nu mai e nici un călător nu poți merge cu ușile așa în depou?

Mecanic: Ba da, dar trebuie să schimb codul.

Citește și
metrou
Un călător a căzut pe linia de metrou, la stația Eroii Revoluției. Anchetatorii cred că ar fi vrut să se sinucidă
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Operator: Au plecat acum. Da, am văzut și noi pe cameră.

Aceasta este conversația dintre un dispecer și mecanicul de tren, purtată în timp ce mai multe persoane cu fețele acoperite au început să dea picteze cu spray-uri garnitura oprită în stație. Imaginile au fost surprinse în stația de metrou „Dimitrie Leonida” pe Magistrala 2, puțin înainte de ora 23. În tren erau călători puțini. Imediat după incident, garnitura a fost retrasă din circulație și dusă în depou pentru a fi curățată.

„E gradul de civilizație din România”

Mihai Barbu, președintelele consiliului de administrație al Metrorex SA: „Lucrurile acestea perturbă foarte mult circulația metroului din București și bineînțeles cu costuri extrem de mari pentru Metrorex pentru că acel tren trebuie scos din circulație, trebuie curățat și apoi repus în circulație deși lucrurile acestea costă destul de mult”.

Acesta nu este singurul caz de vandalism de acest fel.

Vandalizarea garniturilor de tren a devenit un fenomen spun reprezentanții Metrorex. În special pe Magistrala 4 circulă trenuri care sunt aproape acoperite cu graffiti la exterior și mâzgâlite pe toți pereții la interior.

Bărbat: „E gradul de civilizație din România, e cea mai bună reclamă pe care ne-o facem singuri. Nu sunt de acord și e rușinos că trebuie să discutăm despre așa ceva.Altfel ar arăta dacă ar fi toate curate și întreținute”.

„Graffiti-ul nu e o problemă că mi se pare că sunt făcute cumva cu gust, problema e că sunt ele vechi”, a spus o tânără.

Sunt însă și garnituri care au fost decorate cu graffiti în urma unor acțiuni organizate de către compania Metrorex.

Mihai Barbu, președintelele consiliului de administrație al Metrorex SA: „Au fost diverse situații, dar asta nu înseamnă că trebuie să le facem în acest fel cu acești tineri pe toate, ele au fost făcute într-un cadru organizat”.

Cei care fac graffiti fără acord pot primi o amendă de până la 6.000 de lei. În alte țări, măsurile sunt mult mai dure. De exemplu, în Austria cei care fac desene fără aprobare riscă până la 5 ani de închisoare. În Franța, amenzile depășesc 3.700 de euro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
VIDEO: Pericol pentru pasageri. Ce a ascuns Metrorex: Două trenuri de metrou pleacă cu ușile deschise
VIDEO: Pericol pentru pasageri. Ce a ascuns Metrorex: Două trenuri de metrou pleacă cu ușile deschise

Într-un interval de două luni, două trenuri de metrou au plecat din stație, cu pasageri la bord, având uși deschise. Incidentele nu au fost făcute publice de conducerea Metrorex.

Un călător a căzut pe linia de metrou, la stația Eroii Revoluției. Anchetatorii cred că ar fi vrut să se sinucidă
Un călător a căzut pe linia de metrou, la stația Eroii Revoluției. Anchetatorii cred că ar fi vrut să se sinucidă

Un incident șocant a avut loc, luni, în București. Un călător a căzut pe linia de metrou, la stația Eroii Revoluției. Nu se cunosc deocamdată cauzele nefericitului accident, însă anchetatorii cred că ar fi vorba despre o sinucidere.

Alertă falsă cu bombă la stația de metrou Străulești. Ce au găsit polițiștii
Alertă falsă cu bombă la stația de metrou Străulești. Ce au găsit polițiștii

A fost alertă în Capitală, miercuri dimineață. O persoană a sunat la 112 și a anunțat că se află o bombă la stația de metrou Străulești, de pe Magistrala 4. Alerta s-a dovedit a fi falsă.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.