ÎCCJ amână pentru 28 iunie pronunţarea unei decizii definitive în dosarul lui Constantin Niţă

Constantin Nita
Inquam

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, marţi, pentru 28 iunie, pronunţarea unei decizii definitive în dosarul în care fostul ministru al Energiei Constantin Niţă a fost condamnat în primă instanţă la 4 ani închisoare cu executare.

Niță este judecat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, fiind acuzat de DNA că ar fi primit bani de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.

La ultimul termen al procesului, un procuror de la DNA a cerut magistraţilor majorarea pedepsei aplicate lui Constantin Niţă la 5 ani de închisoare cu executare.

"Vă solicităm să admiteţi apelul şi să desfiinţaţi sentinţa de la instanţa de fond, doar în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei. Considerăm că se impune majorarea pedepsei la 5 ani închisoare. Apreciem că probele de la dosar confirmă că Niţă a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, iar condamnarea la 4 ani, la instanţa de fond, nu respectă criteriile de individualizare şi nu reprezintă o sancţiune corespunzătoare în raport cu gravitatea faptelor săvârşite. Agravarea răspunderii penale este dată de calităţile de deputat şi ministru avute de Constantin Niţă. Deşi a avut o conduită procesuală corectă, el nu şi-a asumat faptele săvârşite. Se impune majorarea pedepsei la 5 ani închisoare cu executare", a motivat procurorul.

La proces, Constantin Niţă a spus că este nevinovat.

Citește și
George Scutaru, Klaus Iohannis
Doi lideri PNL, Scutaru și Motreanu, acuzați de DNA de spălare de bani, au fost achitați
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Fostul ministru Constantin Niţă a fost condamnat, în mai 2017, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani închisoare cu executare. Instanţa a mai decis atunci confiscarea de la Constantin Niţă a sumei de 303.000 lei, fiind menţinut sechestrul asigurător.

Niţă este acuzat că, în cursul anului 2013, i-a solicitat omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de firma acestuia, UTI, cu Primăria Iaşi.

Potrivit DNA, Constantin Niţă ar fi intermediat o întâlnire între Tiberiu Urdăreanu şi fostul primar Gheorghe Nichita în schimbul unui comision de 5% din valoarea contractului. Banii din comision urmau să îi fie remişi lui Niţă în două forme - parţial în numerar şi parţial printr-un contract de consultanţă fictiv, încheiat cu o persoană de încredere din anturajul fostului ministru.

''În consecinţă, la data de 21 iulie 2013, Niţă Constantin a primit 30.000 euro de la omul de afaceri în incinta unui restaurant libanez dintr-un hotel din Bucureşti. De asemenea, la solicitarea lui Niţă Constantin, a fost contactată persoana de încredere a acestuia, care a propus încheierea unui contract de consultanţă cu o anumită firmă, la preţul de 5.000 euro + TVA/lună, care a şi fost semnat la data de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanţii omului de afaceri au remis firmei indicate de Niţă Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranşe lunare, în perioada mai 2013 - iunie 2014'', mai spun procurorii.

Conform DNA, Niţă a primit două tranşe, de 30.000 de euro, respectiv 303.118 lei, bani folosiţi, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale partidului din care făcea parte.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
Citește și...
Dragnea: Nu este exclus să declanșăm procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis
Dragnea: Nu este exclus să declanșăm procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

PSD începe să-și piardă răbdarea în privința deciziei referitoare la revocarea din funcție a șefei DNA Codruța Kovesi, pe care președintele Klaus Iohannis o tot amână.

Doi lideri PNL, Scutaru și Motreanu, acuzați de DNA de spălare de bani, au fost achitați
Doi lideri PNL, Scutaru și Motreanu, acuzați de DNA de spălare de bani, au fost achitați

George Scutaru - fost consilier prezidenţial al lui Klaus Iohannis - a fost achitat luni de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-un dosar în care este judecat pentru spălare de bani.

Recomandări
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern

„(...) se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate”. Asta este una dintre concluziile unui mini-raport prezentat de șeful Finanțelor, Marcel Boloș, în ședința de Guvern de joi, 25 aprilie. 

Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă
Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

Sorina Pintea, fostul ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.