Indicele de radiaţii UV a depăşit cote periculoase, sâmbătă, pe litoral. „Dacă te-ai pârlit o dată, e cam gata”

×
Codul embed a fost copiat

Şi în ţară, vacanţa la mare poate avea capcanele ei. Sâmbătă, pe litoral, la orele prânzului, indicele de radiaţii ultraviolete a depăşit cote periculoase.

Specialiştii au înregistrat depăşiri ale gradului de confort termic, indicele de radiaţii ajungând la nivelul 10 pe o scară de la zero la 15. Cu toate că riscă enorm, turiştii stau toată ziua în soare, bucuroşi că sunt în concediu.

Litoralul este cel mai expus în acest moment la radiaţiile ultraviolete.

Acest lucru se vede şi pe harta care indică valoarea indicelui de radiaţii de la orele prânzului.

La ora 12, sâmbătă, erau valori de 10 grade pe o scară de la zero la 15.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

În plus, şi temperatura resimţită a fost de peste 35 de grade Celsius. La nivelul nisipului erau aproape 50.

Cu toate acestea, miile de turişti care au ajus în sfârşit la mare par să nu realizeze pericolul.

Reporter: „De cât timp staţi la soare?”
Turistă: „Cam de o oră. De o oră, nu? Cam aşa, o oră”.
Reporter: „Ce măsuri de protecție folosiţi?”
Turistă: „O grămadă de uleiuri, creme şi mai multe”.
Reporter: „Sunt eficace?”
Turistă: „Cred că da, nu am simţit nimic. Dacă nu îmi spuneaţi dumneavoastră că sunt arsă pe spate, nici nu ştiam”.

La doar câţiva paşi, o altă doamnă încearcă să se ferească de razele puternice, acoperindu-se cu un prosop.

Reporter: „Văd că ţineţi inclusiv prosopul pe dumneavoastră”.
Turistă întinsă la soare: „Da, păi deja sunt arsă”.
Reporter: „De cât timp staţi la soare?”
Turistă: „De la ora nouă şi jumătate”.
Reporter: „Ştiţi că nu este recomandat să staţi la soare în intervalul 12-14?”
Turistă: „Da, ştiu, nu o să mai stăm mai mult de zece minute”.

Reporter: „Ştiţi cum arătaţi cum aveţi spatele?”
Turist ars de soare: „Ca racul. Dacă te-ai pârlit o dată, e cam gata”.

Reporter: „Sunteţi extrem de bronzată, nu vă este frică?”
Turistă pe nisip: „Nu, pentru că am stat câte puţin în repetate rânduri şi a fost OK”.
Reporter: „Cu ce vă protejaţi?”
Turistă: „Cu ulei de măsline”.

Mulţi nu ştiu, de pildă, că inclusiv picăturile de apă pot funcţiona ca o lupă, concentrând radiaţia solară.

Şi din această cauză specialiştii ne recomandă să nu stăm la soare la orele prânzului, atunci când radiaţia ultravioletă poate provoca arsuri grave, iar în timp chiar cancer de piele.

Teodora Aghelana, paramedic: „Recomandăm să se hidrateze, să stea la umbră, să evite orele 12-16 din cauza razelor solare şi să folosească creme solare”.

Potrivit medicilor, o expunere repetată se poate încheia cu arsuri de gradul doi. Fiţi precauţi, mai ales că în următoarele zile se aşteaptă o depăşire a nivelului de confort termic, iar indicele UV ar putea depăşi cota 12.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Spectacolul naturii pe litoral. Răsărit impresionant la Marea Neagră
Spectacolul naturii pe litoral. Răsărit impresionant la Marea Neagră

O zi bună pe litoral începe cu un răsărit spectaculos. 

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.