Ce sancțiune a primit asistenta de la maternitatea din Ploieşti care a încurcat doi nou-născuţi la externare

bebelus
Shutterstock

Comisia de disciplină care anchetează cazul fetiţelor încurcate la externarea din Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a dispus măsuri faţă de o asistentă.

Comisia de disciplină a aplicat asistentei o sancţiune de 10% din salariu pentru o perioadă de trei luni, iar ancheta administrativă continuă, a precizat joi, pentru Agerpres, managerul spitalului, Bogdan Nica.

Imediat după incident, conducerea unităţii i-a interzis asistentei în cauză să lucreze cu nou-născuţii până la finalizarea anchetei, a mai precizat Bogdan Nica.

Acesta a arătat şi că procedurile există la nivelul unităţii sanitare, sunt clare, însă nu au fost respectate.

În plus, este în derulare şi o anchetă a Corpului de Control al ministerului cu privire la acest caz.

Citește și
Batrani
Persoanele născute în acest an ar putea ajunge să trăiască până la 141 de ani. STUDIU
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

O anchetă internă a fost demarată în luna februarie la nivelul Secţiei de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, după ce o mamă a fost externată cu un alt copil decât cel pe care l-a născut, situaţia fiind remediată în scurt timp, la sesizarea mamei copilului externat din greşeală.

Directorul medical al SJU Ploieşti, Andrei Ilinca, a declarat atunci, pentru Agerpres, că în acest caz a fost vorba despre două fetiţe născute în aceeaşi zi, care aveau acelaşi nume.

"Şi-au dat seama repede şi s-a remediat problema. Noi vom demara o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat şi vom vedea dacă trebuie revizuite inclusiv procedurile de identificare şi vom lua măsuri în funcţie de rezultatele anchetei. Una dintre mămici este cea care şi-a dat seama că este o problemă", a precizat Ilinca.

Din primele date, cea care şi-a dat seama că a fost făcută o greşeală este mama care încă se afla în spital. 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Bebelușii veniți pe lume de Anul Nou sunt considerați cu noroc în viață. Revelionul la maternitățile din țară
Bebelușii veniți pe lume de Anul Nou sunt considerați cu noroc în viață. Revelionul la maternitățile din țară

Anul Nou le-a adus și mai multă bucurie celor au devenit părinți. Se spune că bebelușii născuți în această noapte sunt norocoși. Mamele îi consideră un cadou prețios care le va schimba viața.

Persoanele născute în acest an ar putea ajunge să trăiască până la 141 de ani. STUDIU
Persoanele născute în acest an ar putea ajunge să trăiască până la 141 de ani. STUDIU

Bărbații născuți în anul 1970 ar putea ajunge să trăiască până la 141 de ani, iar femeile venite pe lume în același an ar putea trăi până la vârsta de 131 de ani, arată un nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Georgia, SUA.

Grădina zoologică din Târgu Mureș are doi pui de lei nou născuți de ziua internațională a copilului
Grădina zoologică din Târgu Mureș are doi pui de lei nou născuți de ziua internațională a copilului

Grădina zoologică din Târgu Mureș are doi noi locatari. Este vorba de doi pui de lei născuți de ziua internațională a copilului, sub privirile curioase ale vizitatorilor.

Doi nou-născuți cu probleme de sănătate au ajuns cu o ambulanță de la Kiev, în România
Doi nou-născuți cu probleme de sănătate au ajuns cu o ambulanță de la Kiev, în România

Printre bombardamente și focuri de armă, o ambulanță din Ucraina a reușit să plece din Kiev și să aducă, până la vama Siret, doi nou născuți cu probleme de sănătate.

Primii bebeluși născuți în 2021:
Primii bebeluși născuți în 2021: "E băiat. Nu am crezut că e băiat, am crezut că e fată. Așa a vrut Dumnezeu"

În timp ce lumea petrecea de zor intrarea în 2022, în maternități veneau pe lume primii bebeluși ai acestui an.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă