Bloc cuprins de flăcări în Craiova: 30 de persoane, evacuate

×
Codul embed a fost copiat

Aproape 30 de persoane au fost evacuate duminică, dintr-un bloc din Craiova, după ce într-un apartament a izbucnit un incendiu, la faţa locului deplasându-se pompierii cu trei autospeciale.

 

Patru persoane, printre care şi un copil, au avut nevoie de îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD prezent la faţa locului, după ce fie s-au intoxicat cu fum, fie au suferit un atac de panică. De asemenea, un adult şi un copil au fost transportaţi la spital pentru investigaţii.

Potrivit reprezentanţilor ISU Dolj, pompierii au fost solicitaţi să intervină duminică după-amiază la un incendiu izbucnit într-un apartament din cartierul Valea Roşie din Craiova. În zonă s-au deplasat trei autospeciale, printre care şi una de lucru la înălţime.

Din cauza fumului dens au fost evacuate 28 persoane, printre care şi trei copii, iar pompierii verifică fiecare apartament pentru a vedea dacă sunt persoane care au nevoie de ajutor.

Citește și
Incendiu Buda
O gospodărie din Buda s-a făcut scrum, din cauza unei oale uitate pe foc
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Patru persoane, printre care şi un copil au avut nevoie de îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD prezent la faţa locului, după ce fie s-au intoxicat cu fum, fie au suferit un atac de panică.

De asemenea, un adult şi un copil au fost transportaţi la spital pentru investigaţii de specialitate.

Pompierii au reuşit să stingă incendiul, stabilind drept cauză un scurt-circuit la un conductor electric improvizat.

Totul s-a întâmplat în balconul din capătul holului, care are o suprafaţă de şase metri pătraţi.

În urma incendiului au ars aproximativ 300 de kilograme de materiale textile, o canapea, fiind afectate şi două uşi de apartamente.

Intervenţia pompierilor a durat mai bine de o oră.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
Citește și...
O mașină a luat foc în timp ce aștepta la semafor, în Galați. Paguba: 20.000 de lei
O mașină a luat foc în timp ce aștepta la semafor, în Galați. Paguba: 20.000 de lei

O maşină a fost cuprinsă de flăcări în timp ce aştepta la semafor, într-o intersecţie din Galaţi, şi s-a făcut scrum.

O gospodărie din Buda s-a făcut scrum, din cauza unei oale uitate pe foc
O gospodărie din Buda s-a făcut scrum, din cauza unei oale uitate pe foc

O oală cu mâncare uitată pe foc, o ladă cu muniţie şi o butelie au dus la dezastru în localitatea Buda, din Prahova!

Groapa de gunoi de la Pata Rât s-a aprins din nou: 10 familii au fost evacuate
Groapa de gunoi de la Pata Rât s-a aprins din nou: 10 familii au fost evacuate

A fost pârjol vineri seara la marginea oraşului Cluj Napoca.

Recomandări
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern

„(...) se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate”. Asta este una dintre concluziile unui mini-raport prezentat de șeful Finanțelor, Marcel Boloș, în ședința de Guvern de joi, 25 aprilie. 

Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă
Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

Sorina Pintea, fostul ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.