Video - Bolojan anunță reforma companiilor de stat: Impunem noi indicatori de performanţă, cei care nu-i acceptă să plece
Ilie Bolojan a prezentat măsurile privind reforma companiilor de stat. Premierul a anunțat că urmează o evaluare a indicatorilor de performanță pentru șefii acestor firme.
Salariul minim din România a crescut de la 1 iulie, dar scumpirile îi diminuează deja efectele. Concluziile unui studiu
Continuă căutările pentru fragmentele dronei din Delta Dunării. Aparatul a fost doborât de un pilot român de F-16
Pacienții pot obține mai ușor medicamentele care nu se găsesc în farmacii. Cum funcționează Canalul de Urgență
Admitere la Medicină 2026. Aproape 7.000 de candidați susțin examenul la UMF „Carol Davila”, un nou record de înscrieri
Cel puțin o persoană a murit și 16 au fost rănite după ce un vehicul a intrat în mulțime la parada Pride din Berlin
Barcă cu turiști, remorcată după ce a eșuat pe lacul Razelm. Salvatorii au intervenit pentru a o remorca
Mărturiile românilor din Spania care fug din calea incencendiilor de vegetație: „Aerul e irespirabil”