Criza medicală şi secetă au lovit puternic industria alimentară. Prețurile la alimente ar putea crește în lunile viitoare

×
Codul embed a fost copiat

Criza medicală şi secetă au lovit puternic industria alimentară, iar asta s-ar putea vedea concret în preţurile de la raft în lunile ce vin.

Deja grâul este mai scump cu 20% față de anul trecut. De altfel cei din industria de panificaţie şi morărit vor ca statul să-i ajute să obţină mai uşor credite pentru a-şi face încă de pe acum stocuri de cereale. În acest fel spun ei s-ar pune la adăpost în caz că se prelungeşte criza sanitară.

După o primăvară secetoasă şi un început de vară furtunos, cu multe ploi care au afectat culturile de grâne producătorii din morărit şi panificaţie au mers să ceară ajutor de la guvern.

Aurel Popescu, preşedinte ROMPAN: ”I-am explicat că producţia de grâu de anul acesta va fi mai mică cantitativ. Deja avem creşteri de preţuri şi acum, pentru iunie am cumpărat grâu şi cu un 1 leu kilogramul, preţul în momentul de faţă la grâu este mai mare decât anul trecut cu 15-20%”.
Producătorii au solicitat cabinetului să aprobe de urgenţă un program prin care vor putea lua credite rapide, garantate de stat, ca să cumpere grâu.

După două ore de discuţii, producătorii au obţinut doar promisiuni. Ei vor ajutor de la stat ca să-şi facă încă de pe acum stocuri mai mari de cereale. Se tem că în cazul prelungirii pandemiei, atunci cantităţi uriaşe vor lua calea exportului. Este ceea ce s-a întâmplat în plină stare de urgente, am exportat cantităţi duble de grâne.

Citește și
Horia Tecău, interviu pentru Vitalie Cojocari
Interviu cu Horia Tecău despre pandemie, Adria Tour și US Open. De ce nu s-ar vaccina împotriva Covid-19
„Doamne, Dumnezeule!” Geoană, uluit de răspunsul dat de Lasconi la o întrebare de politică externă

Fără acest sprijin de la stat, morarii spun că îşi vor termina stocurile şi vor cumpăra mai scump, din nouă recoltă. Aşa că preţurile de la raft - la pâine, covrigi sau alte produse de panificaţie - ar putea creşte în următoarele luni.

De cealaltă parte, reprezentanţii Ministerului Agriculturii spun că nu avem încă motive de îngrijorare.

Aurel Simion, Secretar de Stat În Ministerul Agriculturii: „Nu cred că se va ajunge la creştere de preţ, părerea mea. Ne-au mai rămas câteva sute de mii de tone disponibile pentru export, deci mai avem stocuri, suntem liniştiţi”.

România produce, în medie, 10 milioane de tone de grâu şi mai bine de jumătate din cantitate pleacă la export.

Între timp, şi producătorii de alimente au pierderi. Românii au devenit mai strânşi la pungă. Acum, la carne şi lapte, scăderile din vânzări sunt şi de 30% față de anul trecut.

Sorin Minea, Romalimenta: ”Creşterea preţurilor e plafonată în momentul de faţă de consumator. Consumul e în scădere, importurile sunt în scădere, carnea şi laptele sunt primele la scădere, toată Europa e în criză”.

Cele mai recente date statistice arată că în luna mai, faţă de aprilie, alimentele s-au scumpit, în medie, cu 5%. Atât Banca Naţională, cât şi Comisia Europeană prevăd că anul acesta preţurile la alimente şi servicii vor creşte, în medie, cu mai puţin de 3 procente.

Articol recomandat de sport.ro
”Scandalos!” Kosovarii au ”explodat” după ce au văzut ce scrie în raportul meciului România - Kosovo
”Scandalos!” Kosovarii au ”explodat” după ce au văzut ce scrie în raportul meciului România - Kosovo
Citește și...
Horia Tecău, despre scandalul turneului Adria Tour. Unde a greșit Novak Djokovici
Horia Tecău, despre scandalul turneului Adria Tour. Unde a greșit Novak Djokovici

Tenismanul Horia Tecău a vorbit, în emisiunea ”Interviurile lui Vitalie”, difuzată exclusiv pe www.stirileprotv.ro, despre scandalul provocat de organizarea turneului Adria Tour, unde mai mulți jucători s-au infectat cu cu Covid-19.

Interviu cu Horia Tecău despre pandemie, Adria Tour și US Open. De ce nu s-ar vaccina împotriva Covid-19
Interviu cu Horia Tecău despre pandemie, Adria Tour și US Open. De ce nu s-ar vaccina împotriva Covid-19

Tenismanul român Horia Tecău a declarat, într-un interviu acordat corespondentului Știrile Pro TV Vitalie Cojocari, că nu s-ar vaccina împotriva Covid-19, în cazul în care ar fi obligat să facă asta pentru a putea participa la turneele de tenis.

Preşedintele Serbiei avertizează că nu mai sunt locuri în spitale şi cere încetarea protestelor
Preşedintele Serbiei avertizează că nu mai sunt locuri în spitale şi cere încetarea protestelor

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a cerut miercuri încetarea protestelor pentru a evita răspândirea şi mai mult a coronavirusului, în condiţiile în care nu mai sunt locuri libere în spitale.

Recomandări
Ludovic Orban se retrage din cursa prezidențială și își anunță susținerea pentru Elena Lasconi. Reacția candidatei USR
Ludovic Orban se retrage din cursa prezidențială și își anunță susținerea pentru Elena Lasconi. Reacția candidatei USR

Ludovic Orban a anunțat luni seara că se retrage din cursa prezidențială și o va susține pe Elena Lasconi, candidata USR.

EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”

Cu șase zile până la primul tur al alegerilor prezidențiale, este din nou scandal pe scena politică. Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, președinta USR, Elena Lasconi, și Mircea Geoană îi cer demisia premierului Marcel Ciolacu.

Un anunț care oferea spre închiriere o cabană din Brașov, de Revelion, cu 5.000 lei, s-a dovedit a fi total altceva
Un anunț care oferea spre închiriere o cabană din Brașov, de Revelion, cu 5.000 lei, s-a dovedit a fi total altceva

Escrocii profită din nou de neatenția, graba, ori naivitatea oamenilor pentru a-i păcăli cu anunțuri false de cazare.