Elena Gabriela Ruse a fost învinsă de Tamara Korpatsch în finala Transylvania Open de la Cluj-Napoca

finala transylvania open
Imago

Jucătoarea română de tenis Elena Gabriela Ruse a fost învinsă de germanca Tamara Korpatsch cu scorul de 6-3, 6-4, duminică, în finala turneului Transylvania Open (WTA 250), găzduit de BT Arena din Cluj-Napoca şi dotat cu premii totale de 259.303 dolari.

 

Ruse (25 ani, 188 WTA), care a beneficiat de un wild card, s-a înclinat după o oră şi 52 de minute.

Românca a început foarte bine meciul şi a condus cu 3-0, dar apoi a acuzat probleme la piciorul stâng şi a pierdut şase ghemuri consecutive şi setul (3-6).

Debutul actului secund a fost echilibrat (1-1, 2-2), dar Korpatsch (28 ani, 105 WTA) s-a desprins la 5-2, câştigând cu 6-4.

Dacă pentru Korpatsch, a cărei cea mai bună clasare din carieră este locul 74 (ocupat în noiembrie 2022), aceasta a fost prima finală WTA la simplu, Ruse a jucat a treia finală WTA, după cele două consecutive din 2021, cu titlu câştigat la Hamburg şi înfrângere în ultimul act la Palermo.

Citește și
Sorana
Româncele care vor participa la Transylvania Open 2023. Turneul va fi LIVE pe PRO Arena și pe VOYO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Gabriela Ruse a încasat peste 20.000 de dolari și 180 de puncte WTA

Ruse a câştigat ambele dueluri anterioare cu Korpatsch (28 ani, 105 WTA), în 2018 în optimi la Montreux (Elveţia), cu 3-6, 6-1, 6-3, şi în 2020 în sferturi la Praga, cu 7-6 (7/5), 0-6, 6-4.

Gabriela Ruse, la cel mai bun rezultat al său din acest an, s-a ales cu un cec de 20.226 de dolari şi 180 de puncte WTA. Korpatsch a fost premiată cu 34.228 dolari şi 280 de puncte WTA.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România, pe harta tenisului mondial. Cum a ajuns Transylvania Open să fie unul dintre cele mai prestigioase turnee WTA
România, pe harta tenisului mondial. Cum a ajuns Transylvania Open să fie unul dintre cele mai prestigioase turnee WTA

Turneul de tenis Transylvania Open, de categorie WTA 250, oraganizat la Cluj-Napoca, a fost desemnat, în 2022, cel mai bun din categoria sa.

Româncele care vor participa la Transylvania Open 2023. Turneul va fi LIVE pe PRO Arena și pe VOYO
Româncele care vor participa la Transylvania Open 2023. Turneul va fi LIVE pe PRO Arena și pe VOYO

Ediția 2023 a Openului Transilvaniei încheie neoficial sezonul din acest an al circuitului WTA. Zece românce se vor alinia la start înainte de Turneul Campioanelor.

Transylvania Open 2023, LIVE pe Pro Arena și VOYO. Premiile financiare puse în joc în ediția din acest an de la Cluj-Napoca
Transylvania Open 2023, LIVE pe Pro Arena și VOYO. Premiile financiare puse în joc în ediția din acest an de la Cluj-Napoca

A treia ediție consecutivă a competiției de calibru WTA 250, Transylvania Open, va fi găzduită începând de luni, 16 octombrie, de Cluj-Napoca, oraș unde se va încheia sezonul 2023 al circuitului WTA.

Transylvania Open WTA 250 a primit Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române
Transylvania Open WTA 250 a primit Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române

Ceremonia a avut loc la Castelul Regal Săvârșin și a fost însoțită de un eveniment special pe terenul de tenis construit în 1945.

O nouă ediție Transylvania Open WTA250, în octombrie, la Cluj! Premieră: Sorana Cîrstea va juca la turneul din BT Arena
O nouă ediție Transylvania Open WTA250, în octombrie, la Cluj! Premieră: Sorana Cîrstea va juca la turneul din BT Arena

Transylvania Open, cel mai bun turneu din lume la categoria WTA250 în 2022, revine la Cluj-Napoca în 16-22 octombrie 2023.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.