A murit Nicolae Bara, fostul patron de la UTA Arad

nicolae bara
Facebook.com

Nicolae Bara, fostul patron de la UTA Arad, a încetat din viață la vârsta de 68 de ani, scrie Aradobiectiv.ro.

Omul de afaceri a decedat la Viena, acolo unde era stabilit de mai mulți ani. În ultimii ani a ieșit complet din fotbal și a fost implicat și în politică.

Bara, care a susținut financiar UTA Arad în perioada 2006-2008 avea probleme de sănătate la inimă, iar odată cu înaintarea în vârstă, acestea s-au agravat.

La finalul anului trecut, Nicolae Bara și-a manifestat intenția de a reveni alături de UTA Arad și a purtat chiar câteva discuții cu Alexandru Meszar, omul care conduce destinele ”Bătrânei Doamne”.

„Da, e adevărat, am înaintat o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail a clubului UTA și am și discutat la telefon cu domnul Meszar. Nu-l cunosc personal, nici dânsul nu cred că mă cunoaște, am stabilit să ne auzim și, probabil, să ne vedem față în față în luna ianuarie, după ce echipa pleacă în cantonament și e și dânsul mai liber.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Așa mi-am făcut și eu programul, să vin în România cam pe atunci, în rest nu știu ce să vă spun. Nu am niciun fel de scenariu, nu am pus vreo condiție pentru a merge mai departe cu discuțiile, nu aș vrea ca numele meu să fie legat neapărat de mari investiții la club, poate aș putea ajuta și în alt fel. Dar da, mai am și ceva bani puși deoparte, doar că, repet, azi vorbim despre o simplă intenție de a mea”, spunea Bara, potrivit Sport Arad.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.

Înotătoarea transgen Lia Thomas, exclusă definitiv din competițiile feminine. Instanța mondială de natație ”se felicită”
Înotătoarea transgen Lia Thomas, exclusă definitiv din competițiile feminine. Instanța mondială de natație ”se felicită”

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins apelul înotătoarei americane transgen Lia Thomas, înaintat de aceasta în ianuarie pentru a contesta excluderea din competiţiile feminine de către Federaţia internaţională, a anunţat World Aquatics.  

Lionel Messi, anunț despre retragerea din fotbal
Lionel Messi, anunț despre retragerea din fotbal

Lionel Messi nu se va întoarce acasă, în Argentina, pentru a-şi încheia cariera de fotbalist. Într-un interviu acordat miercuri pentru ESPN, argentinianul a declarat că va "agăţa ghetele în cui" la actualul său club, Inter Miami, relatează L'Equipe.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.