Povestea emoționantă a unei mame din Lisihansk, Ucraina. A fost evacuată cu cei doi copii și și-a lăsat în urmă soțul

yana skakova
AP

Forțele ruse încearcă să preia controlul în Severodonețk și Lisihansk, iar civilii care au reușit să fugă spun că bombardamentele s-au intensificat în ultima săptămână.

Ținându-și în brațe unul dintre copii, Yana Skakova încerca să nu plângă în timp ce descria cum este să locuiești într-un subsol, în timpul unor bombardamente, dar și cum este să-ți lași în urmă soțul, fiind nevoită să își ia copiii și să plece.

Imediat după izbucnirea războiului, a existat un timp în care aceasta putea să iasă din subsol pentru a găti și își putea lăsa copiii să se joace afară.

Însă în urmă cu aproximativ o săptămână, bombardamentele s-au intensificat. Pentru ultimele cinci zile, nu au mai putut ieși din adăpost deloc.

Acum situația este rea, este înfricoșător să ieși afară”, spune Yana, potrivit The Independent.

Citește și
Mariupol, Azovstal
Responsabil ucrainean: Forţele ruse au transformat un supermarket din Mariupol într-o groapă de gunoi pentru cadavre
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Vineri, poliția ucraineană a mers să evacueze subsolul unde locuiau 18 persoane, între care nouă copii.

Stăteam acolo, iar poliția a venit și ne-a spus: ar trebui să plecați cât mai repede posibil, din moment ce e periculos să stai în Lisihansk acum”, a povestit Yana.

În ciuda bombardamentelor și a lipsei de electricitate, gaz și apă, nimeni nu voia cu adevărat să plece.

Niciunul dintre noi nu voia să părăsească orașul nativ. Însă pentru acești copii mici am decis să plecăm”, a mai spus femeia.

Yana nu s-a mai putut abține din plâns când a început să vorbească despre soțul ei care a rămas în urmă pentru a avea grijă de casă și de animale.

Yehor are un an și jumătate și acum este fără tată”, a spus aceasta.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 95. Președintele Zelenski a mers pe linia frontului, în Harkov
Război în Ucraina, ziua 95. Președintele Zelenski a mers pe linia frontului, în Harkov

Știrile PROTV.ro au prezentat cele mai noi informații despre războiul din Ucraina în format LIVE TEXT.

Responsabil ucrainean: Forţele ruse au transformat un supermarket din Mariupol într-o groapă de gunoi pentru cadavre
Responsabil ucrainean: Forţele ruse au transformat un supermarket din Mariupol într-o groapă de gunoi pentru cadavre

Ocupanţii ruşi au transformat un supermarket dintr-un cartier din Mariupol, oraş-port la Marea Azov, în regiunea Doneţk, într-un fel de groapă de gunoi pentru cadaver.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.