Noi acuzații de spionaj pentru Julian Assange. SUA a anunțat alte 17 capete de inculpare

Julian Assange la tribunal
AFP

Departamentul american al Justiţiei a anunţat 17 noi capete de inculpare împotriva fondatorului WikiLeaks Julian Assange, în baza legislaţiei împotriva spionajului, după ce australianul a fost incupat deja de piraterie informatică, relatează AFP.

Washingtonul îi reporşează australianului că a pus în pericol unele dintre sursele americane prin publicarea, în 2010, a aproximativ 750.000 de documente militare şi diplomatice.

Statele Unite îl acuză de faptul că a ”complotat” împreună cu fostul analist american Chelsea Manning, condamnat în 2013, după ce a fost găsit vinovat că s-a aflat la originea acestei divulgări, cea mai mare mare din istoria americană, potrivit News.ro

Julian Assange este suspectat de faptul că a ”ajutat-o (pe Chelsea Manning) să obţină informaţii confidenţiale, ştiind că acestea puteau fi folosite în detrimentul Statelor Unite şi în avantajul unei naţiuni străine”.

”ASSANGE NU ESTE JURNALIST”

Australianul şi susţinătorii săi au subliniat mereu că el nu poate fi judecat pentru publicarea acestor documente, în virtutea principiului liberăţii presei.

Citește și
Julian Assange la tribunal
Când ar putea fi extrădat Julian Assange în SUA. Fondatorul WikiLeaks se opune
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

”Departamentul (Justiţiei) ia în serios rolul jurnaliştilor în democraţia noastră, însă Julian Assange nu este jurnalist”, a replicat într-o conferinţă de presă John Demers, însărcinat cu probleme de securitate naţională la Departamentul Justiţiei.

Julian Assange a fost arestat la 11 aprilie, în Ambasada Ecuadorului la Londra, în care s-a refugiat în urmă cu şapte ani, în urma unei solicitări de extrădare formulată de către Statele Unite.

În aceeaşi zi, Washingtonul anunţa că l-a inculpat, cu un an mai înainte, cu privire la asociere de răufăcători în vederea unei ”piraterii informatice”, în legătură cu care riscă cinci ani de închisoare.

Aceste noi capete de acuzare pot atrena, fiecare, în cazul în care este găsit vonovat, pedepse de până la zece ani de închisoare.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Noi probleme pentru Julian Assange. Anunțul făcut de autoritățile din Suedia
Noi probleme pentru Julian Assange. Anunțul făcut de autoritățile din Suedia

Julian Assange ar putea fi judecat pentru viol, în Suedia, după ce viceprocurorul din această țară a decis redeschiderea anchetei care-l vizează pe fondatorul WikiLeaks.

Când ar putea fi extrădat Julian Assange în SUA. Fondatorul WikiLeaks se opune
Când ar putea fi extrădat Julian Assange în SUA. Fondatorul WikiLeaks se opune

Condamnat la aproape un an de închisoare în Marea Britanie, Julian Assange a declarat că se opune extrădării în Statele Unite. 

Julian Assange, condamnat la închisoare în Marea Britanie. Reacţia susţinătorilor săi
Julian Assange, condamnat la închisoare în Marea Britanie. Reacţia susţinătorilor săi

O nouă lovitură pentru Julian Assange, care a primit aproape un an de închisoare de la o instanţă din Marea Britanie.

Zeci de milioane de atacuri ale hackerilor după expulzarea lui Assange, inclusiv din România
Zeci de milioane de atacuri ale hackerilor după expulzarea lui Assange, inclusiv din România

Instituţiile de stat din Ecuador au fost ţintele a 40 de milioane de atacuri lansate de hackeri după expulzarea fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, din ambasada ecuadoriană de la Londra, a declarat luni ministrul adjunct al telecomunicaţiilor.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.