Liderii UE felicită România şi Bulgaria pentru aderarea parțială la Schengen. Președinta CE a transmis un mesaj în română

Ursula von der Leyen
Getty

Liderii Uniunii Europene au felicitat sâmbătă România şi Bulgaria pentru aderarea la Schengen cu frontierele maritime şi aeriene, prin mesaje postate pe conturile lor de pe reţeaua X (fostul Twitter).

''Felicitări României şi Bulgariei pentru extinderea spaţiului Schengen pentru pasagerii transportului maritim şi aerian'', a transmis preşedintele Consiliului European, Charles Michel. El a precizat că acesta este "un pas mult aşteptat de cetăţenii români şi bulgari pentru a se bucura de o mai mare libertate de mişcare, cu perspectiva transportului terestru, care va urma".

''Astăzi este o zi de mare mândrie pentru Bulgaria şi România. Decizia de a elimina controalele la frontierele interne aeriene şi maritime cu Bulgaria şi România este un pas important pentru ei şi pentru spaţiul Schengen. Ambele ţări au muncit din greu pentru asta. Ambele ţări o merită. Vor face Schengen şi mai puternic'', a postat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

''Felicitări cetăţenilor din România şi Bulgaria pentru aderarea la spaţiul Schengen, odată cu ridicarea controalelor la frontierele maritime şi aeriene. A durat mult timp. Aceasta face ca Uniunea noastră să fie mai puternică şi ca poparele noastre să fie mai în siguranţă. Europa uneşte'' - a scris şi preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

''O decizie istorică luată astăzi de Consiliu pentru a încununa un an de realizări remarcabile. Primirea României şi a Bulgariei va face Schengen mai puternic. Ne-a luat ceva timp, dar am reuşit'', şi-a exprimat satisfacţia Margaritis Schinas, vicepreşedinte pentru promovarea modului nostru de viaţă european, care a încheiat mesajul cu urarea ''Bine aţi venit în Schengen!'', scfrisă în limbile română şi bulgară.

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a subliniat că această "decizie istorică" a Consiliului "vine după 13 ani de blocaj şi este rezultatul unui angajament politic şi al unei determinări" şi şi-a exprimat speranţa că "anul viitor Consiliul va putea decide, de asemenea, eliminarea controalelor la frontierele terestre", conform EFE.

Ţările membre ale Uniunii Europene au aprobat sâmbătă, în unanimitate, intrarea graduală a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie, după ce Austria, ultima ţară din UE-27 care se opunea acestei măsuri, şi-a ridicat veto-ul. Începând din martie, controalele la frontierele interne aeriene şi maritime cu aceste două ţări vor fi ridicate, Austria, Bulgaria şi România angajându-se, de asemenea, să convină ulterior asupra unei date pentru încetarea controalelor terestre, a informat preşedinţia spaniolă a Consiliului UE.

Ministerul de Interne al Spaniei a salutat sâmbătă decizia Uniunii Europene de a include gradual România şi Bulgaria în zona de liberă circulaţie Schengen, ceea ce va face din aceasta ''un spaţiu mai puternic şi mai sigur''.

Ministerul condus de Fernando Grande-Marlaska a reamintit, într-un comunicat, că această decizie încununează un proces care a început în urmă cu 12 ani şi că a fost una dintre priorităţile Ministerului de Interne pentru cele şase luni ale preşedinţiei spaniole care se încheie duminică.

În comunicat se spune că acordul a fost posibil în urma unor negocieri intense purtate în ultimele săptămâni între statele membre în cauză (Austria, Bulgaria şi România), cu sprijinul Comisiei Europene şi cu medierea preşedinţiei spaniole a Consiliului.

''Determinarea de negociere a preşedinţiei (spaniole) a reuşit să depăşească reticenţele persistente şi să ajungă la un acord echitabil şi istoric'', subliniază ministerul.

Acesta a explicat că ridicarea controalelor la frontierele interne aeriene şi maritime va avea loc în martie 2024, în timp ce pentru frontierele terestre, Austria, Bulgaria şi România s-au angajat să discute data ridicării acestora în 2024.

"Ridicarea progresivă a controalelor la frontierele interne cu Bulgaria şi România va consolida şi extinde spaţiul european de liberă circulaţie şi va facilita circulaţia a milioane de persoane, cu un impact social şi economic foarte pozitiv asupra întregii regiuni", concluzionează comunicatul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Furtuni puternice în Cehia. Cel puţin 18 persoane au fost rănite de trăsnet și șapte sunt în stare gravă
Furtuni puternice în Cehia. Cel puţin 18 persoane au fost rănite de trăsnet și șapte sunt în stare gravă

Un trăsnet a lovit un copac sub care se aflau oameni, duminică, într-un parc la nord de Praga, în timpului unui eveniment cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. 18 persoane au fost rănite, relatează AFP.

 

Cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,9, raportat luni. Unde a fost resimțit
Cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,9, raportat luni. Unde a fost resimțit

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,9, a lovit centrul Japoniei în dimineaţa zilei de luni. 

Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.