Viktor Orban îl face pe Charles Michel să se întoarcă rapid din China. Ce a făcut premierul Ungariei

viktor orban
Imago

Viktor Orban amenință să dea peste cap summitul liderilor UE de săptămâna viitoare, împotrivindu-se deciziilor privind Ucraina. Din acest motiv, președintele CE și-a scurtat vizita în China.

Charles Michel, președintele Consiliului European, care a plecat în China pentru a participa la primul summit UE-China care se desfăşoară în persoană din 2019, „se va întoarce la Bruxelles pentru a-şi continua discuţiile cu liderii cu privire la o cale de urmat", a declarat oficialul UE pentru POLITICO, arată news.ro.

Într-o scrisoare datată 4 decembrie, Viktor Orban l-a îndemnat pe Michel să scoată de pe ordinea de zi negocierile de aderare cu Ucraina la următorul summit al Consiliului European. „Vă îndemn respectuos să nu invitaţi Consiliul European să decidă asupra acestor chestiuni în decembrie, deoarece lipsa evidentă de consens ar duce inevitabil la un eşec", a scris Orban, sugerând că în caz contrar va recurge la veto.

Liderul maghiar s-a opus cu fermitate deschiderii negocierilor de aderare cu Kievul, după ce Comisia Europeană a recomandat luna trecută începerea discuţiilor de aderare. În plus, Budapesta a ameninţat că se va opune prin veto şi unui ajutor planificat de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina.

Michel se va întoarce mai devreme din capitala chineză după o primă zi de întâlniri joi - în parte pentru că nu are o linie telefonică sigură la Beijing pentru a vorbi cu liderii UE fără ca China să asculte, a declarat oficialul european, potrivit sursei citate.

Citește și
ungaria ue
Ungaria nu vrea Ucraina în Uniunea Europeană. De ce va primi Budapesta peste 10 miliarde de euro de la Bruxelles VIDEO
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a invitat, de asemenea, pe Viktor Orbán să se întâlnească cu el la Paris la sfârşitul acestei săptămâni pentru a încerca să ajungă la un compromis, a declarat un alt oficial pentru POLITICO.

Michel însuşi s-a întâlnit cu Orbán la Budapesta săptămâna trecută, în încercarea de a aplana tensiunile înainte de summitul UE. Ulterior, Michel a subliniat importanţa "unităţii UE", despre care a spus că "necesită un efort constant şi este principala forţă" a Uniunii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Viktor Orban a dat cărțile pe față:
Viktor Orban a dat cărțile pe față: "Aderarea Ucrainei la UE nu coincide cu interesele naţionale ale Ungariei"

Aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană şi începerea negocierilor de aderare nu coincid cu interesele naţionale pe care Ungaria le are în acest moment, a declarat, la radio Kossuth, premierul Viktor Orban.

Ungaria nu vrea Ucraina în Uniunea Europeană. De ce va primi Budapesta peste 10 miliarde de euro de la Bruxelles VIDEO
Ungaria nu vrea Ucraina în Uniunea Europeană. De ce va primi Budapesta peste 10 miliarde de euro de la Bruxelles VIDEO

Ungaria nu susţine rectificarea bugetului Uniunii Europene şi începerea negocierilor de aderare cu Ucraina, a declarat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet al prim-ministrului Viktor Orban, la conferinţa de presă obişnuită.

 

Viktor Orban se crede cel mai experimentat lider din UE. Dă de pământ cu Occidentul și elogiază Rusia și China
Viktor Orban se crede cel mai experimentat lider din UE. Dă de pământ cu Occidentul și elogiază Rusia și China

Europa şi-a pierdut capacitatea de autodeterminare, nu poate stabili care sunt obiectivele sale şi nu îşi poate da seama ce mijloace ar trebui folosite pentru a-şi atinge obiectivele, a declarat premierul ungar Viktor Orbán.

Fundația Soros acuză guvernul maghiar de antisemitism. Viktor Orban: Ungaria e cea mai sigură țară din Europa pentru evrei
Fundația Soros acuză guvernul maghiar de antisemitism. Viktor Orban: Ungaria e cea mai sigură țară din Europa pentru evrei

Fundația Soros acuză guvernul de la Budapesta de antisemitism prin defăimarea publică a președintei Comisiei Europene, în timp ce Viktor Orban susține că Ungaria este cea mai sigură țară din Europa pentru evrei.

Partidul lui Viktor Orban a montat panouri publicitare care o atacă pe Ursula von der Leyen: ”Să nu dansăm pe muzica lor”
Partidul lui Viktor Orban a montat panouri publicitare care o atacă pe Ursula von der Leyen: ”Să nu dansăm pe muzica lor”

Partidul de guvernământ din Ungaria a instalat panouri publicitare care o defăimează pe preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.