Un muncitor a murit și altul a ajuns în stare gravă la spital după ce au fost striviți de un zid de cărămidă

×
Codul embed a fost copiat

Este anchetă în județul Botoșani. Un muncitor a murit și altul a ajuns în stare gravă la spital după ce au fost striviți de un zid de cărămidă.

Victimele lucrau la reabilitarea unei clădiri, iar la un moment dat, unul dintre pereţii acesteia s-a prăbuşit și cei doi au fost prinşi sub dărâmături. Pe șantier, bărbații nu purtau echipamente de protecție. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Cazul a ajuns și în atenția Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Tragedia s-a petrecut în comuna Trușești. Cei doi bărbați, de 34 de ani, lucrau la reabilitarea unei clădiri, care urma să devină centru de zi pentru copiii din localitate. La un moment dat, unul dintre pereții clădirii s-a prăbușit peste cei doi.

Dorina Lupu, purtător de cuvânt ISU Botoșani:Cele două persoane au fost scoase de sub dărâmături de către pompierii botoșăneni. Una dintre ele era conștientă și a fost preluată de către echipajul Serviciului Județean de Ambulanță. Cea de a doua era inconștientă. Din nefericire, nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

Șantierul fusese deschis la începutul lunii, iar lucrările ar fi trebuit finalizate în cel puțin doi ani de zile. În trecut, clădirea aflată în reabilitare, deservea drept școală pentru sute de copii din comună.

Citește și
parasutist
Tânărul care s-a prăbușit cu parașuta încurcată era elev al Aeroclubului din Târgu Mureș. A căzut de la peste 1.000 de metri
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Petru Ailenei, primarul comunei Trușești:Se lucrează și mai la deal un pic, pentru două căsuțe tip familiar. Ce mi-au spus oamenii e că i-a prins un perete, un perete a căzut. Autorizație era, exista, era o echipă care lucra printr-un proiect, câștigase o licitație.

Zona a fost împânzită de pompieri, medici și polițiști. Oamenii legii au deschis o anchetă în urma tragediei.

Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani:În cauza a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.”

Și Inspectoratul Teritorial de Muncă s-a autosesizat în acest caz.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
O tânără din Cluj-Napoca, căutată de poliţişti după ce a lovit o bătrână de 66 de ani cu trotineta, apoi a fugit
O tânără din Cluj-Napoca, căutată de poliţişti după ce a lovit o bătrână de 66 de ani cu trotineta, apoi a fugit

O tânără din Cluj-Napoca este căutată de poliţişti după ce a lovit o bătrână de 66 de ani cu trotineta, apoi a fugit. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.

Tânărul care s-a prăbușit cu parașuta încurcată era elev al Aeroclubului din Târgu Mureș. A căzut de la peste 1.000 de metri
Tânărul care s-a prăbușit cu parașuta încurcată era elev al Aeroclubului din Târgu Mureș. A căzut de la peste 1.000 de metri

Un accident înfiorător s-a petrecut în zona Aeroclubului din Târgu Mureș. Un elev care urma cursurile pentru obținerea licenței de parașutist s-a prăbușit de la peste o mie de metri.

Grav accident în Cotnari. O femeie a murit după ce mașina s-a izbit de un copac
Grav accident în Cotnari. O femeie a murit după ce mașina s-a izbit de un copac

O femeie din județul Iași, în vârstă de 53 de ani, a murit, marți dimineața, în urma unui accident rutier. 

Un autoturism în care se aflau doi bărbați a fost spulberat de un tren. Cum au reușit cei doi să scape cu viață
Un autoturism în care se aflau doi bărbați a fost spulberat de un tren. Cum au reușit cei doi să scape cu viață

O greșeală era să îi coste viața pe un bărbat de 65 de ani și pe pasagerul aflat în mașina sa.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.