O adolescentă a murit la școală, după ce i s-a făcut rău subit. Se fac investigații pentru o posibilă infectare cu SARS-CoV-2

×
Codul embed a fost copiat

O întâmplare îngrozitoare s-a petrecut, joi, la Liceul Teoretic din Costești, județul Argeș. Unei eleve de clasa a XI-a i s-a făcut brusc rău și a murit la scurt timp.

 S-a întâmplat în timpul orelor de curs, iar profesorii și colegii au încercat zadarnic să îi acorde primul ajutor. Mortea fulgerătoare a tinerei de 16 ani ridică serioase semne de întrebare, așa că se fac cercetări inclusiv pentru ucidere din culpă.

Evenimentele petrecute la școală din Costești îți dau fiori. Colegii și profesorii elevei de 16 ani povestesc că, de dimineață, adolescenta s-ar fi plâns de amețeli și stări de vomă. A mers la baie ca să-și revină, dar nu s-a mai întors. Prietenii au găsit-o prăbușită, aproape inconștiență, așa că au adus-o pe brațe în clasă.

În momentul în care noi am ajuns deja i se făcuse rău, era întinsă de colegii ei pe catedră, am încercat să îi dăm primul ajutor. Ne-a indicat că o doare foarte tare capul în spate”, a explicat Nicoleta Ion, directorul Liceului Teoretic Costești.

Profesorii au dat alarma și au sunat la 112, iar echipajul de ambulanță a preluat pacienta în foarte scurt timp. Din păcate, nu mai era conștientă și curând s-a stins.

Citește și
Incendiu
Incendiu de vegetație care amenința casele într-o comună din Argeș, stins cu ajutorul localnicilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe drum a făcut o convulsie și a intrat în stop cardio-respirator și a fost predată la CPU cu manevre de resuscitare”, a declarat un asistent medical al Ambulanței Costești.

Încercările de a salva viață tinerei au continuat și în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Costești.

S-au făcut aproape o ora manevrele de resucitare, dar n-a răspuns la nimic”, a transmis un medic.

Colegii și dascălii fetei sunt în stare de șoc și nu înțeleg cum a fost posibilă această tragedie. Nimeni nu știa ca adolescenta să fi suferit de vreo afecțiune și nu s-a plâns niciodată. Provenea dintr-o familie modestă, cu trei frați, și era foarte silitoare. Acum se fac investigații inclusiv pentru o posibilă infectare cu coronavirus.

Cinci clase din cadrul Liceului Teoretic din Costești au intrat în online după ce cinci elevi din clasele a nouă, a zecea și a unsprezecea au fost depistați cu noul coronavirus. Acum autoritățile au declanșat de urgență o anchetă, iar după efectuarea necropisiei urmează să se stabilească exact din ce cauza și-a pierdut viață fata de 16 ani.

 Între timp, și polițiștii anchetează moartea suspectă a tinerei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bătaia ciobanilor la Rucăr, în Argeș. S-au lovit cu pari la „răvășitul oilor”
Bătaia ciobanilor la Rucăr, în Argeș. S-au lovit cu pari la „răvășitul oilor”

Ciobanii s-au luat la bătaie în comuna Rucăr din Argeș. O sărbătoare locală s-a transformat în teatru de luptă după mai multe pahare de băutură, iar combatanții au folosit mai mulți pari.

Incendiu de vegetație care amenința casele într-o comună din Argeș, stins cu ajutorul localnicilor
Incendiu de vegetație care amenința casele într-o comună din Argeș, stins cu ajutorul localnicilor

Un incendiu puternic a izbucnit, joi seară, pe un câmp dintr-o comună din județul Argeș.

Accidente grave în Vâlcea și Argeș. O femeie și-a pierdut viața după ce a fost lovită de un buldoexcavator
Accidente grave în Vâlcea și Argeș. O femeie și-a pierdut viața după ce a fost lovită de un buldoexcavator

Un accident rutier grav a avut loc în județul Vâlcea. Trei adulți și doi copii au fost răniți după ce un autoturism care circulă regulamentar a fost lovit în plin de un TIR care a intrat pe contrasens.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.