Tinere abuzate de parteneri, găzduite de un centru privat din Baia Mare care funcționa ilegal. Ce au descoperit autoritățile

×
Codul embed a fost copiat

Este anchetă în Maramureș, după ce a fost identificat un alt centru privat pentru servicii sociale, care funcționa ilegal. Administrat de un cetățean italian, centrul găzduia victime ale abuzurilor. Însă nici acolo nu ar fi scăpat de chinuri.

Un dosar penal a fost deschis în acest caz.

Centrul privat se află în Baia Mare, iar de aproape 5 ani ar găzdui tinere abuzate de parteneri. Bărbatul ar fi primit donații din afara țării pentru a-și susține activitatea. Însă declarațiile vecinilor ridică semne de întrebare legate de condițiile în erau găzduite femeile, una dintre ele cu probleme medicale grave.

Localnic: „Vecina a zis că au fost bătute. Vecina de vizavi cu ei a auzit ca urlau fetele.”

Localnici: „Fetele merg în fiecare dimineață și vând acolo la magazine. Are hârtii false și e născut în Elveția, și-a schimbat numele. Escroci sunt destui.”

Localnică: „Cum fac gălăgie în curte, cum stau… eu văd când vin și pleacă și când stau în curte, și mănâncă și pleacă… de 1 an și ceva."

Citește și
azil
Control de urgență la un azil de bătrâni din Pitești, amendat săptămâna trecută. Sunt suspectate fapte de purtare abuzivă
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

După ce autoritățile s-au autosesizat, au ieșit la iveală că seviciul social nu are licență. Inspectorii au dat două amenzi de 15 mii de lei, iar centrul a fost închis.

Rudolf Stauder, prefect Maramureș: „Au fost găsite 4 femei cu vârste între 19 și 36 de ani. Una făcând parte dintr-o grupă vulnerabilă, 2 dintre ele sunt angajate ale acestei societăți care are un magazin cu produse din străinătate. Nu au fost finanțate de la bugetul de stat și nici implicare a DGASPC Maramureș."

Silviu Nicolae Ungur, director DGASPC Maramureș: „DGASPC Maramureș nu a avut niciun fel de contract cu domnul respectiv, dânșii s-au folosit de acea asociere pentru a obține foloase necuvenite. Acest bărbat a avut un compartament care nu ne-a trezit suspiciuni, nu a creat impresia că ar ascunde ceva."

Surse din anchetă spun că în centru au găsit medicamente și urmează să stabilească cui și în ce condiții erau administrate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Trei persoane, reținute de DIICOT în cazul azilului groazei din Bărdeşti, judeţul Mureş | FOTO
Trei persoane, reținute de DIICOT în cazul azilului groazei din Bărdeşti, judeţul Mureş | FOTO

Trei persoane au fost reţinute de DIICOT în legătură cu modul în care mai mulţi oameni cu dizabilităţi erau ţinuţi în subsolul unui azil din localitatea Bărdeşti, judeţul Mureş, administrat de Asociaţia „Re-Min”.

 

Control de urgență la un azil de bătrâni din Pitești, amendat săptămâna trecută. Sunt suspectate fapte de purtare abuzivă
Control de urgență la un azil de bătrâni din Pitești, amendat săptămâna trecută. Sunt suspectate fapte de purtare abuzivă

La doar o săptămână după ce a primit amenzi de 180 de mii de lei pentru mai multe nereguli, un azil de bătrâni din Pitești a intrat din nou în atenția autorităților, care au găsit acolo o situație revoltătoare.

Un azil-fantomă de bătrâni din București a transferat zeci de vârstnici într-un alt cămin ilegal. Cum se cheamă asociația
Un azil-fantomă de bătrâni din București a transferat zeci de vârstnici într-un alt cămin ilegal. Cum se cheamă asociația

Un azil pentru vârstnici aparţinând unei asociaţii, care funcţiona fără a avea licenţă, în Sectorul 5 din Bucureşti a fost închis de autorităţil până la remedierea deficienţelor, în urma unor controale.

Un nou azil cu nereguli a fost descoperit în Chitila. Zeci de bătrâni și de persoane cu dizabilități, evacuate de autorități
Un nou azil cu nereguli a fost descoperit în Chitila. Zeci de bătrâni și de persoane cu dizabilități, evacuate de autorități

Încă zece centre sociale din toată țara au activitatea suspendată, în urma controalelor desfășurate, vineri, de autorități.

Azil din Pipera, controlat de autorități. Se verifică dacă se respectă normele sanitare, dar și autorizațiile de funcționare
Azil din Pipera, controlat de autorități. Se verifică dacă se respectă normele sanitare, dar și autorizațiile de funcționare

Controalele autorităților în azilele de vârstnici au continuat și vineri. Poliția și inspectorii au verificat dacă se respectă normele sanitare, dar și autorizațiile de funcționare din centre. Un astfel de control a avut loc la un centru din Pipera.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.

 

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.