Salvamontiștii au salvat 20 de persoane în ultimele 24 de ore. Cinci au ajuns la spital

salvamontist
Foto: Salvamont România

Un număr de 20 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti.  

Dispeceratului Naţional Salvamont a anunțat că în ultimele 24 de ore s-au primit 13 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor: câte trei apeluri pentru Salvamont Gorj şi Salvamont Municipiul Braşov şi câte un apel pentru Salvamont Maramureş, Salvamont Prahova şi Salvamont Buşteni, Salvamont Lupeni, Salvamont Sibiu, Salvamont Predeal, Salvamont Alba şi un alt apel pentru Salvamont Prahova.

„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 20 de persoane. Dintre acestea, cinci au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital", precizează Salvamont România, duminică, într-o postare pe pagina de Facebook.

De asemenea, s-au primit 24 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Salvamontiștii din Bușteni, în alertă și de Ziua Națională. Au salvat doi tineri plecați în drumeție pe Jepii Mici
Salvamontiștii din Bușteni, în alertă și de Ziua Națională. Au salvat doi tineri plecați în drumeție pe Jepii Mici

Salvamontiștii din Bușteni și cei de la servicul salvamont Prahova au salvat, vineri, doi turiști - o fată de 19 și un băiat de 20 de ani - plecați în drumeție pe Jepii Mici.

 

Trei turişti rătăciţi pe Platoul Bucegi au fost la un pas să-și piardă viața. Au fost găsiți cu hipotermie. VIDEO
Trei turişti rătăciţi pe Platoul Bucegi au fost la un pas să-și piardă viața. Au fost găsiți cu hipotermie. VIDEO

Trei turişti din Bucureşti au fost la un pas să îşi piardă viaţa, după ce s-au rătăcit pe Platoul Bucegi, au transmis, marţi, reprezentanţii Salvamont Buşteni.

Un bărbat din Maramureş a murit sub privirile fiului său, după ce a fost lovit de creanga unui copac în pădure
Un bărbat din Maramureş a murit sub privirile fiului său, după ce a fost lovit de creanga unui copac în pădure

Un bărbat a decedat, sâmbătă, după ce ar fi fost lovit de creanga unui copac în pădure, într-o zonă greu accesibilă a comunei Coaş, în timp ce se afla la cules de ciuperci împreună cu fiul său, informează Salvamont Maramureş.

Francezul dispărut în Munții Bucegi este angajat al Ambasadei Franței la București. Salvamontiștii sunt în alertă
Francezul dispărut în Munții Bucegi este angajat al Ambasadei Franței la București. Salvamontiștii sunt în alertă

Este alertă în munții Bucegi unde echipele salvamont încearcă să dea de urma unui turist francez plecat sâmbătă în drumeție, dar care nu s-a întors nici până acum.

Mai mulți turiști irlandezi s-au rătăcit în Munții Rodnei din cauza ceții. Au petrecut noaptea la aproape 2.000 de metri
Mai mulți turiști irlandezi s-au rătăcit în Munții Rodnei din cauza ceții. Au petrecut noaptea la aproape 2.000 de metri

Unsprezece turiști irlandezi s-au rătăcit în Munții Rodnei și, panicați, au cerut ajutor celor de la Salvamont după ce au petrecut noaptea sub cerul liber.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.