FOTO. Celebrul regizor Tim Burton a fost la Festivalul de Teatru de la Sibiu

Tim Burton
Rareș Helici

Regizorul american Tim Burton a fost prezent, sâmbătă seară, la Festivalul de Teatru de la Sibiu. Celebrul cineast a urmărit piesa "Faust", regizată de Silviu Purcărete.

Regizorul american se află în România pentru 6 luni timp în care filmează în mai multe locuri din țară pentru serialul "Wednesday" - o adaptare a poveștii "Familia Adams".

Potrivit News.ro, Tim Burton a fost invitat în România de ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, şi de directorul festivalului de teatru de la Sibiu, Constantin Chiriac.

 

Citește și
fits
Festivalul internaţional de teatru începe la Sibiu. peste 2.000 de artiști din 38 de țări vor fi prezenți
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

„Faust”, producţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca”, adaptare a textului lui J.W. Goethe, este un spectacol multipremiat şi a fost prezentat în numeroase evenimente internaţionale, precum Festivalul „Goethe” de la Frankfurt în 2008 şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Edinburgh 2009.

Rolul principal este interpretat de Ofelia Popii, premiată de UNITER, în 2008, pentru interpretarea sa.

 

Tim Burton este cunoscut pentru filme ca „Edward Scissorhands”, „Batman”, „Batman Returns”, „Ed Wood”, „Mars Attacks”, „Corpse Bride” şi „Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street”.

 

„Wednesday” este unul dintre puţinele seriale din cariera lui Burton, care a primit de-a lungul carierei două nominalizări la Oscar şi a fost recompensat cu un Glob de Aur şi un premiu Emmy. El a mai regizat episoade din „Alfred Hitchcock Presents” şi a fost producător executiv al serialului animat „Beetlejuice”.

Duminică seara în cadrul Festivalului de Teatru de la Sibiu, oamenii au fost invitați la un concert susținut de trupa „Subcarpați” în Piața mare, dar și la un spectacol de acrobație, susținut de artiști italieni.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
VIDEO. Fenomen ciudat. Mii de creaturi de mare riscă să moară după ce au ajuns pe nisip
VIDEO. Fenomen ciudat. Mii de creaturi de mare riscă să moară după ce au ajuns pe nisip

Mii de arici de mare au ajuns pe uscat, pe plaja Seaside din SUA, iar imaginile neobișnuite ale acestor creaturi de mare au fost filmate de Seaside Aquarium.

Festivalul internaţional de teatru începe la Sibiu. peste 2.000 de artiști din 38 de țări vor fi prezenți
Festivalul internaţional de teatru începe la Sibiu. peste 2.000 de artiști din 38 de țări vor fi prezenți

Urmează 10 zile pline la Sibiu unde începe festivalul internaţional de teatru. Iar cifrele sunt impresionante: peste 2.000 de artiști din 38 de țări vor organiza 600 de evenimente în oraşul Sibiu.

O legendă a artelor marţiale, care a jucat în ”Kill Bill” și ”Fast and Furious”, a murit din cauza COVID-19
O legendă a artelor marţiale, care a jucat în ”Kill Bill” și ”Fast and Furious”, a murit din cauza COVID-19

Actorul japonez Sonny Chiba, expert în arte marţiale cu roluri în filme americane precum "Kill Bill" şi "The Fast and the Furious: Tokyo Drift", a murit în urma complicaţiilor asociate COVID-19, la vârsta de 82 de ani, a anunţat joi agentul său.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.