Reacţia unui medic când îi e adus un copil cu dizabilităţi. "Fă altul, e gratis"

Reacţia unui medic când îi e adus un copil cu dizabilităţi.
vk.com

O femeie a rămas șocată în momentul în care medicii i-au spus ”să-și abandoneze copilul cu dizabilități și să încerce din nou”.

Svetlana Borodulina este o femeie din Rusia, care a născut-o Nika cu ajutorul unui donator. Însă fiica ei s-a născut cu dizabilități, iar când a mers la doctor cu aceasta, medicii i-au spus ”să încerce să facă un alt copil, deoarece este gratis”.

Femeia vrea acum să dea în judecată clinica donatoare, pentru a-I plăti fiicei sale tratamenul. Nika are acum doi ani și jumătate și suferă de atrofie musculară spinală, potrivit The Star

„Clinica mi-a promis un copil normal, sănătos. Nu sunt medic, nu înțeleg astfel de probleme. Am făcut toate testele pe care mi le-au prescris, pentru că era vorba despre sănătatea copilului meu”, a spus femeia.

Deși clinica i-a promis Svetlanei un copil perfect sănătos, la 4 luni, Nika a devenit lentă și avea dificultiți în a-și ține capul. Copilul a fost atunci examinat de un neurolog care a spus că suferă de o boală care putea fi chiar fatală.

Citește și
copil cazut
Un elev a căzut de la etajul al doilea al unei școli din Bistrița. Cum s-a produs accidentul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Am întrebat ce pot face și mi s-a spus să pregătesc un sicriu”, a mai povestit femeia, care susține că reprezentanții clinicii i-au propus să îi ofere un nou donator, pentru a scăpa de copilul cu dizabilități.

În prezent, copilul se află într-un program special, în care primește injecții, la prețul de 102.000 lire sterline.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
A fost arestată din cauza unui LIVE pe Facebook. Cum și-a filmat fiica în vârstă de o lună
A fost arestată din cauza unui LIVE pe Facebook. Cum și-a filmat fiica în vârstă de o lună

O femeie din Tennessee, SUA, a fost arestată sub acuzația de rele tratamente aplicate minorului, după ce s-a filmat în timp ce își ridică fiica, în mod repetat, cu o singură mână, și fumează suflând fumul spre ea.

Un elev a căzut de la etajul al doilea al unei școli din Bistrița. Cum s-a produs accidentul
Un elev a căzut de la etajul al doilea al unei școli din Bistrița. Cum s-a produs accidentul

Un elev de 13 ani a căzut miercuri dimineață de la etajul doi al Școlii Gimnaziale din Năsăud, între scările de pe hol.

Un copil de 9 ani ar fi fost violat de un adolescent de 15 ani, în Vrancea
Un copil de 9 ani ar fi fost violat de un adolescent de 15 ani, în Vrancea

E anchetă la Adjud, în judeţul Vrancea, unde o femeie a reclamat că un copil de 9 ani ar fi fost agresat sexual de un adolescent de 15 ani.

Prăpăd pe o trecere de pietoni. O fetiță și o femeie au murit, un alt copil e în stare gravă
Prăpăd pe o trecere de pietoni. O fetiță și o femeie au murit, un alt copil e în stare gravă

Prăpăd pe o trecere de pietoni din localitatea Bod, judeţul Braşov.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.