Patru persoane, rănite în urma unui accident rutier produs pe DN 76, Hunedoara. A fost solicitat elicopterul SMURD

accident
ISU Hunedoara

Două autoturisme s-au ciocnit frontal, vineri, pe DN 76, în localitatea Lunca Moţilor din judeţul Hunedoara, patru persoane fiind rănite. Pentru una dintre victime a fost solicitată intervenţia elicopterului SMURD.

 

Astăzi, în jurul orei 11.00, Poliţia Municipiului Brad a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN 76, pe raza localităţii Lunca Moţilor, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme ce s-au ciocnit frontal. În urma impactului, a rezultat rănirea a patru persoane aflate în cele două autoturisme, una dintre acestea fiind rănită grav (a fost solicitat la faţa locului elicopterul SMURD)”, a transmis IPJ Hunedoara.

Potrivit ISU Hunedoara, o femeie a rămas încarcerată, fiind extrasă din autoturismul avariat de către pompieri.

Ulterior, femeia, în vârstă de 62 de ani, a primit îngrijiri medicale, urmând a fi transportată de către paramedici, la spitalul din Brad, pentru tratament de specialitate”, a precizat ISU Hunedoara.

Alte două victime au fost duse la spitalele din Deva şi Brad.

Citește și
accident resita
Un băiat de 19 ani a provocat un accident mortal în Caraș-Severin. Doi soți și-au pierdut viața
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Totodată, două dintre victime au primit primul ajutor la locul evenimetului, după care au fost transportate de către echipajele Serviciului de Ambulanţă Judeţean la spitalele din Deva şi Brad”, a transmis ISU Hunedoara.

Pentru o femeie, în vârstă de 42 de ani, s-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD Caransebeş, astfel încât victima să poată fi transportată în cel mai scurt timp posibil la UPU Hunedoara, pentru investigaţii suplimentare.

În cauză, poliţiştii fac cercetări cu privire la circumstanţele producerii evenimentului rutier, în cadrul dosarul de cercetare penală întocmit.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Accident rutier în Buzău. Şase persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre un autobuz şi un autoturism
Accident rutier în Buzău. Şase persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre un autobuz şi un autoturism

Şase persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) în urma unui accident rutier produs pe Bulevardul Unirii din municipiul Buzău, în care au fost implicate un autoturism şi un autobuz de transport în comun.

Un băiat de 19 ani a provocat un accident mortal în Caraș-Severin. Doi soți și-au pierdut viața
Un băiat de 19 ani a provocat un accident mortal în Caraș-Severin. Doi soți și-au pierdut viața

Un bărbat de 72 de ani și o femeie de 76, soț și soție, au murit într-un grav accident rutier în Caraș-Severin, la ieșirea din municipiul Caransebeș.

Doi bărbaţi au fost răniţi în urma unui accident rutier în care au fost avariate cinci autoturisme în Pitești
Doi bărbaţi au fost răniţi în urma unui accident rutier în care au fost avariate cinci autoturisme în Pitești

Doi bărbaţi au fost răniţi, joi, în urma unui accident rutier în care au fost avariate cinci autoturisme, produs în zona centrală a municipiului Piteşti.

 

Cel puţin 12 morți și 13 răniți într-un accident la o mină de cărbune din China
Cel puţin 12 morți și 13 răniți într-un accident la o mină de cărbune din China

Cel puţin 12 persoane au murit, iar alte 13 au fost rănite într-un accident de mină de cărbune, în nord-estul Chinei, anunţă joi presa de stat, relatează AFP.

Patru persoane, transportate la spital după un accident în care au fost implicate un microbuz şi un autoturism | FOTO
Patru persoane, transportate la spital după un accident în care au fost implicate un microbuz şi un autoturism | FOTO

Patru persoane au fost transportate la spital, joi, în urma unui accident rutier produs în judeţul Sibiu, fiind implicate un microbuz şi un autoturism.

 

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.