Cinci persoane au ajuns la spital după ce un microbuz a intrat într-un cap de pod, în Satu Mare | FOTO

accident Satu Mare
presasm.ro

Cinci persoane au fost transportate, luni, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un cap de pod, trei răniţi fiind scoşi de pompieri după ce au rămas încarceraţi.

„În evenimentul rutier a fost implicat un microbuz, în care se aflau 5 pasageri. La sosirea echipajelor la faţa locului, 2 dintre persoanele implicate în accident s-au autoevacuat. Pentru extragerea celorlalţi pasageri, s-a procedat la tăierea pavilionului microbuzului. Toate cele 5 persoane aflate în microbuz au fost evaluate medical la faţa locului, fiind transportate ulterior la Unitatea de Primire Urgenţe Satu Mare", a precizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Someş".

ISU a intervenit la accidentul produs în localitatea Pişcari cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple, o ambulanţă SMURD B2 şi echipajul de Terapie Intensivă Mobila precum şi o ambulanţă SAJ. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cutremur în România, raportat joi. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit
Cutremur în România, raportat joi. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit

Un cutremur slab a fost raportat joi dimineață, în România, în zona seismică Vrancea.

 

Caz șocant. Un elev din Iași ar fi fost lovit până la leșin de un angajat al școlii, într-o pauză dintre ore
Caz șocant. Un elev din Iași ar fi fost lovit până la leșin de un angajat al școlii, într-o pauză dintre ore

Caz șocant într-o școală din Iași. Inspectoratul Școlar Județean face verificări, după ce mama unui elev de 12 ani acuză că fiul ei ar fi fost lovit, până la leșin, de către un angajat al unității de învățământ.

Un bărbat din Neamț a fost înjunghiat în propria curte, după un scandal cu trei indivizi. Totul a pornit de la bani
Un bărbat din Neamț a fost înjunghiat în propria curte, după un scandal cu trei indivizi. Totul a pornit de la bani

Un bărbat a fost înjunghiat în curtea locuinţei sale din judeţul Neamţ, în urma unui scandal avut cu mai multe persoane în legătură cu o sumă de bani.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.