Omagiul adus de Julia Roberts lui Matthew Perry. Cei doi au avut o scurtă relație. „Îți frânge inima”

julia roberts, matthew Perry
Profimedia

Julia Roberts, care a avut o relaţie de scurt timp în anii '90 cu Matthew Perry, starul din "Friends", a vorbit despre actorul care a murit, la 28 octombrie, la vârsta de 54 de ani.

Aflată în plină promovare a filmului "Leave the World Behind", un thriller apocaliptic care va fi difuzat pe Netflix din 8 decembrie, actriţa a continuat: "Cred că ne ajută pe toţi să apreciem ceea ce avem şi să ne continuăm drumul rămânând pozitivi şi cât de buni putem fi".

Actriţa în vârstă de 56 de ani a vorbit şi despre apariţia sa în serialul "Friends", într-un episod în care a jucat alături de Matthew Perry, Lisa Kudrow, Jennifer Aniston, Matt LeBlanc, Courteney Cox şi David Schwimmer:

"Nu am decât amintiri şi sentimente bune. Cu toţii au fost atât de primitori cu mine, un personaj de un episod, şi într-adevăr un super moment ", a spus ea.

În cartea sa de memorii "Friends, iubiri şi marele lucru teribil” (Michel Lafon, 2022), Matthew Perry a explicat că atunci când a fost filmat acest episod, în 1996, începuse deja să flirteze cu Julia Roberts. El a spus că "o curta de trei luni". Relaţia lor a durat doar două: "Să mă întâlnesc cu Julia Roberts a fost prea mult pentru mine", a scris el. "Eram mereu sigur că mă va părăsi. Şi de ce nu ar fi făcut-o? Nu eram suficient; nu aş putea fi niciodată suficient (...) În loc să înfrunt agonia inevitabilă de a o pierde, m-am despărţit de frumoasa şi geniala Julia Roberts".

Citește și
Matthew Perry
Certificatul de deces al lui Matthew Perry nu dezvăluie cauza morţii sale
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Matthew Perry, care a murit la 28 octombrie, a fost găsit inconştient de asistenta sa în jacuzzi-ul din locuinţa sa din Los Angeles. Cauza decesului său va fi dezvăluită după ce vor fi finalizate testele toxicologice, a anunţat Departamentul de Sănătate Publică al comitatului Los Angeles. Matthew Perry se lupta de ani de zile cu o dependenţă de droguri şi alcool.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
„Întinde-ţi aripile şi zboară”. Matt LeBlanc şi Courteney Cox i-au adus un omagiu lui Matthew Perry
„Întinde-ţi aripile şi zboară”. Matt LeBlanc şi Courteney Cox i-au adus un omagiu lui Matthew Perry

Actorii din "Friends" Matt LeBlanc şi Courteney Cox i-au adus marţi un omagiu personal colegului de platou, Matthew Perry, care a murit la sfârşitul lunii octombrie în California.

 

Certificatul de deces al lui Matthew Perry nu dezvăluie cauza morţii sale
Certificatul de deces al lui Matthew Perry nu dezvăluie cauza morţii sale

La două săptămâni de la moartea lui Matthew Perry, certificatul de deces al interpretului lui Chandler din serialul „Friends” a fost dezvăluit de presa americană, inclusiv Deadline.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.