Este oficial: Netflix a anunțat că „Squid Game” va avea un al doilea sezon

Este oficial: „Squid Game” va avea un al doilea sezon
Getty

Serialul de succes „Squid Game” va avea un al doilea sezon, a confirmat, într-o conferinţă, Ted Sarantos, co-director general şi director de conţinut Netflix, potrivit Variety.  

„Va exista absolut un sezon 2”, a indicat el, fără să precizeze o dată de lansare. „Universul Squid Game este abia la început”, potrivit News.

Îmbinând alegoria socială şi violenţa extremă, „Squid Game” pune în scenă personaje din medii marginalizate din Coreea de Sud, între care un migrant pakistanez şi un dezertor nord-corean.

Toţi participă la un joc tradiţional de copii cu scopul de a câştiga 45,6 miliarde de won (33 de milioane de euro), dar cei care pierd sunt ucişi.

”Squid Game”, succesul surpriză al Netflix din 2021

Urmărit de 132 de milioane de persoane în 23 de zile după lansare, serialul sud-corean a devenit succesul surpriză al anului 2021 pe Netflix. Creatorul său Hwang Dong-Hyuk a anunţat deja în noiembrie că lucrează la o continuare.

Citește și
Squid Game
Un tânăr din Coreea de Nord a fost condamnat la moarte după ce s-a uitat la Squid Game
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

„Este atâta presiune, atâtea cereri şi atâta dragoste pentru al doilea sezon încât am impresia că nu ne lăsaţi de ales, dar da, vă confirm că va fi un al doilea sezon”, a spus regizorul.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Actorul O Yeong-su, din Squid Game, scrie istorie la 77 ani. A câștigat primul său Glob de Aur
Actorul O Yeong-su, din Squid Game, scrie istorie la 77 ani. A câștigat primul său Glob de Aur

Starul Squid Game O Yeong-su, în vârstă de 77 de ani, a câștigat primul său Glob de Aur pentru „Cel mai bun actor în rol secundar” în televiziune la ceremonia din acest an.

Un tânăr din Coreea de Nord a fost condamnat la moarte după ce s-a uitat la Squid Game
Un tânăr din Coreea de Nord a fost condamnat la moarte după ce s-a uitat la Squid Game

Un tânăr din Corea de Nord va fi executat după ce a adus din China o copie a serialului Squid Game și l-a urmărit, dar l-a și dat altor colegi.

Serialul “Squid Game” ar putea continua cu un nou sezon. Anunțul făcut de Netflix
Serialul “Squid Game” ar putea continua cu un nou sezon. Anunțul făcut de Netflix

Netflix a confirmat marţi că a demarat negocieri pentru a filma cel de-al doilea sezon al serialului "Squid Game" ("Jocul calamarului"), considerat cel mai de succes show TV din istoria acestei platforme de streaming, relatează EFE.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.