O asistentă i-a furat cardul de credit unui pacient care se afla pe moarte, din cauza coronavirusului. Ce a făcut cu el

furt
Facebook.com

O asistentă medicală din Statele Unite a fost acuzată că a furat un card de credit care aparținea unui pacient care se afla pe moarte, ca urmare a infectării cu noul coronavirus.

Femeia, în vârstă de 43 de ani, ar fi furat cardul de credit al unui pacient, cu trei zile înainte de a muri, transmite Mirror.

Mai mult decât atât, fiica pacientului spune că asistenta ar fi folosit cardul pentru a cumpăra combustibil și alimente, în valoare de aproape 60 de dolari.

Fiica bărbatului și-ar fi dat seama de furt, după ce a primit o înștiințare că tatăl său a plătit combustibilul cu cardul, deși în mod normal el plătea cash. De asemenea, el se afla în spital în stare gravă, în momentul efectuării plății.

„Evident că știam că este un angajat din spital, din moment ce alte persoane nu au voie să intre. Vreau doar să știu de ce a profitat de starea tatălui meu pentru a face așa ceva. Vreau să știu cum s-ar simți ea dacă cineva i-ar face asta unei persoane dragi ei. Atunci când oamenii fac astfel de lucruri, nu cred că gândesc în acest fel”, a mai spus aceasta.

Citește și
maimute
Momentul inedit în care o maimuță „fură” dintr-un bancomat a fost surprins de camerele de supraveghere. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În urma acestei întâmplări, poliția a demarat o anchetă pentru a afla cu exactitate ce s-a întâmplat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Angajați filmați în timp ce fură un motor de o tonă din firma unde lucrau
Angajați filmați în timp ce fură un motor de o tonă din firma unde lucrau

O schemă incredibilă de jefuire a unei unităţi miniere din Gorj au pus la cale câţiva angajaţi.

Momentul inedit în care o maimuță „fură” dintr-un bancomat a fost surprins de camerele de supraveghere. VIDEO
Momentul inedit în care o maimuță „fură” dintr-un bancomat a fost surprins de camerele de supraveghere. VIDEO

Mai multe imagini cu o maimuță care „fură” dintr-un bancomat din India au fost surprinse de camerele de supraveghere.

Bătrână din Calafat lăsată fără 100.000 de lei de o adolescentă de 15 ani. Ce s-a întâmplat
Bătrână din Calafat lăsată fără 100.000 de lei de o adolescentă de 15 ani. Ce s-a întâmplat

O minoră de 15 ani din Calafat a fost arestată la domiciliu pentru 30 de zile, după ce ar fi furat suma de 100.000 de lei din locuinţa unei femei de 84 de ani din localitate.

Tineri din Blaj, reținuți. Au pătruns într-o biserică, furând cutia milei și geamul din termopan
Tineri din Blaj, reținuți. Au pătruns într-o biserică, furând cutia milei și geamul din termopan

Patru tineri din Blaj au fost reţinuţi de poliţişti după ce ar fi pătruns, prin efracţie, pe timp de noapte, într-o biserică din municipiu.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.