Explorarea locurilor abandonate din orașe începe să prindă la tineri: ”Nici nu puteam să-mi imaginez că pot face așa ceva”

×
Codul embed a fost copiat

În dicționar începe să își facă loc o nouă expresie: ”explorator urban”. Asta îi definește pe acei tineri care fotografiază clădiri abandonate, fabrici dezafectate sau construcții înalte. Și implică aventură, neprevăzut și adrenalină.  

Și pentru că toate acestea presupun riscuri destul de mari și, uneori, sunt la limita legală, au apărut și cursuri prin care cei pasionați învață măsurile de siguranță și limitele unui explorator urban.

Cristian descoperă arta în clădirile abandonate, cu ajutorul obiectivului aparatului foto. Înainte să înceapă explorarea, se documentează temeinic și ia în calcul orice risc, fără să lase nimic la voia întâmplării. Așa a ajuns la ruinele unei biserici, abandonată de zeci de ani, în inima munților Apuseni.

Cristian Lipovan, explorator urban, fotograf: „La fața locului, tot timpul mă asigur să nu cadă ceva, să nu fie o chestie care poate să se rupă, să cadă, e foarte important să respectăm locul în care intrăm, să nu distrugem nimic, dacă o ușă e închisă, nu o spargem ca să intrăm”.

Alexandra Clej: „Nu este deloc ușor de ajuns la o astfel de clădire abandonată, care poate fi unul dintre locurile preferate de exploratorii urbani. Această clădire este lăsată de izbeliște de mai bine de 10 ani, iar structura sa de rezistență pare destul de șubredă”.

Citește și
Jacinda Ardern
Motivul pentru care Jacinda Ardern a mers la Polul Sud. „Când vezi cu ochii tăi, capătă altă greutate avertismentele”
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Comunitatea exploratorilor urbani se dezvoltă tot mai rapid, mai ales în rândul tinerilor.

Aici mai am un ham, pe care pot să îl pun și pe piept”.

Explorator urban: „Am ajuns la unele locații la care nici măcar nu mă gândeam la început, nici măcar nu puteam să îmi imaginez că pot să fac așa ceva”.

”Nu trebuie să te duci niciodată singur, se poate întâmpla orice” 

România începe să devină atractivă și pentru ”exploratorii” din Europa. Aceștia se străduiesc să afle locațiile unor fabrici, silozuri sau ale altor construcții abandonate.

Liviu Stan, explorator urban: „E o competiție în zona asta, cine este primul acolo își înfige steagul și nu vrea să dea mai departe. Nu trebuie să te duci singur niciodată, se poate întâmpla orice, cazi undeva, se rupe podeaua cu tine, ajungi într-un subsol, nu mai poți să ieși”.

În București au început să se organizeze chiar și cursuri de explorare urbană.

Alex Iacob, explorator urban: „Le-am gândit pe o perioadă de o lună, în primul rând niște ore teoretice și o latură practică, în care efectiv se vor explora niște locații”.

Prețurile pentru un astfel de curs ajung până la 300 de euro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Celebrul explorator Josh Gates mărturisește ce probleme au fost atunci când a călătorit cu submersibilul Titan
Celebrul explorator Josh Gates mărturisește ce probleme au fost atunci când a călătorit cu submersibilul Titan

Au trecut deja aproape cinci ore de la momentul estimat de Garda de coastă americană când cei cinci pasageri aflați pe micul submersibil Titan ar fi rămas fără oxigen.

Motivul pentru care Jacinda Ardern a mers la Polul Sud. „Când vezi cu ochii tăi, capătă altă greutate avertismentele”
Motivul pentru care Jacinda Ardern a mers la Polul Sud. „Când vezi cu ochii tăi, capătă altă greutate avertismentele”

Premierul Noii Zeelande a mers la Polul Sud, pe urmele unui faimos explorator al ținuturilor de gheață. A fost una dintre rarele vizite ale unui lider occidental în Antarctica.

Un cunoscut vlogger din Rusia, suspectat că a trimis Ucrainei informații secrete despre Moscova. Câți ani de închisoare riscă
Un cunoscut vlogger din Rusia, suspectat că a trimis Ucrainei informații secrete despre Moscova. Câți ani de închisoare riscă

Un cunoscut explorator urban și YouTuber din Rusia este suspectat că a trimis Ucrainei informații secrete despre metroul din Moscova.

Cercetătorul care a descoperit Titanicul, pe urmele rezolvării misterului Ameliei Earhart
Cercetătorul care a descoperit Titanicul, pe urmele rezolvării misterului Ameliei Earhart

Robert Ballard, un cunoscut explorator care a descoperit epava Titanicului, e pe cale să înceapă o expediție pentru a rezolva misterul Ameliei Earhart, prima femeie pilot care a traversat oceanul Atlantic.

Incredibila aventură a americanului care a traversat Antarctica fără niciun ajutor
Incredibila aventură a americanului care a traversat Antarctica fără niciun ajutor

Colin O'Braddy, un explorator american a devenit primul om care a reușit să traverseze Antarctica fără niciun ajutor, doar pe schiuri și împingând o sanie încărcată cu cele necesare supraviețuirii.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.