Ploaia a ridicat cheltuielile pentru turiștii de la munte: "Dacă vrei distracție, dai banul”

×
Codul embed a fost copiat

A turnat cu găleata şi a bătut vântul în rafale la munte, motiv pentru care cei care au bătut totuşi drumul până acolo au fost nevoiţi să îşi petreacă ziua liberă prin restaurante ori în centrele de agrement acoperite.

Din acest motiv, cheltuielile de vacanţă au crescut neprevăzut.
Mulţi recunosc că au dat miercuri şi cu 300 de lei în plus faţă de o zi cu soare.

Chiar dacă în Braşov a plouat toată ziua şi au fost cel mult 11 grade Celsius, vremea rea nu a stricat planurile făcute din timp.

Cine nu a vrut să se chinuie cu grătarul în ploaie, a căutat adăpost pe la terase ori în restaurante. Pe lângă mici, coaste de porc şi frigărui, bucătarii i-au răsfăţat aici şi cu altfel de bucate.

"Turtă dulce pentru nepoţi, frigănele pentru scumpa soţie... Acest 1 mai arată excepţional. Înainte se sărbătoarea prin muncă, iar acum sărbătorim prin petrecere. Doamne ajută, sănătate!", spune vesel un turist.

Citește și
Cozi kilometrice pe A1 şi pe DN1, înainte de 1 Mai
Cozi kilometrice pe A1 şi pe DN1, înainte de 1 Mai: "Drumul ăsta e îngrozitor"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Unii proprietari de restaurante au umblat şi la decor.

Într-un restaurant, de pildă, ospătari îmbrăcaţi în salopete de muncitor, cu buzunarele pline cu unelte, i-au invitat pe clienţi să citească din ziarul "Scânteia". Apoi, i-au poftit în horă.

După masă, pentru că nu a fost vreme de plimbări pe munte, turişti s-au îndreptat spre centrele de agrement. Distracţia în interior a însemnat cheltuieli mai mari.

"Dacă vrei să te distrezi, dai banul. Consumaţie, un suc, un șah, un tenis. 200 de lei pe zi numai aici, distracția. Plus transport, în jur de 300, 400 pe zi", își face calculele un turist.

Meteorologii nu au veşti bune nici pentru zilele care urmează.
La munte, vremea va rămâne rece şi nu este exclus să mai şi plouă. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Turiștii de la munte s-au distrat în piscine și centre SPA din cauza vremii ploioase
Turiștii de la munte s-au distrat în piscine și centre SPA din cauza vremii ploioase

La munte, frigul și ploile torențiale i-au împiedicat pe turiști să iasă în aer liber. Cei mai mulți s-au orientat spre piscine, centre SPA sau parcuri de agrement, unde ziua a trecut repede, cu mișcare, voie bună sau relaxare.

Cozi kilometrice pe A1 şi pe DN1, înainte de 1 Mai:
Cozi kilometrice pe A1 şi pe DN1, înainte de 1 Mai: "Drumul ăsta e îngrozitor"

În drum spre mare sau prin staţiunile montane, aglomeraţiile din trafic nu au lipsit, semn că tot mai mulţi români au ales să petreacă 1 mai pe litoral sau la munte.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.