Proiectul privind taxarea pensiilor speciale mai mari de 7.000 de lei, adoptat în Senat

×
Codul embed a fost copiat

Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de primă Cameră sesizată, iniţiativa legislativă prin care sunt taxate pensiile speciale cuprinse între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30%, iar ceea ce depăşeşte 10.000 de lei, cu 50%.

Potrivit Agerpres, în favoarea actului normativ au votat 76 de senatori şi 16 s-au abţinut.

Propunerea legislativă prevede instituirea unei taxe pe veniturile reprezentând pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă primite în baza unor legi şi statute speciale.

Iniţiatorul propunerii legislative, ministrul Finanţelor Publice, senatorul Eugen Teodorovici, consideră că prin acest act normativ "se face dreptate şi justiţie socială".

Proiectul privind taxarea pensiilor a fost amendat chiar de către iniţiator, astfel încât componenta din pensii bazată pe principiul contributivităţii să nu fie taxată.

Citește și
Eugen Teodorovici
Teodorovici vrea impozitarea pensiilor speciale. Foștii președinți ar putea fi vizați
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Un alt amendament, propus de senatorul UDMR Tanczos Barna şi adoptat de Comisia de buget-finanţe şi de plen, prevede că şi pensia şefilor de stat intră sub incidenţa proiectului de lege.

Senatorul PNL Florin Cîţu a propus un amendament, respins de plen, prin care toate pensiile speciale peste 5.000 de lei să fie impozitate cu 90%.

"Prin acest amendament se elimină demagogia şi ipocrizia", a spus Cîţu, care a explicat că pensiile parlamentarilor cu un singur mandat sunt mai mici de 7.000 de lei şi astfel nu sunt taxate.

Senatorii USR au propus scăderea plafonului pentru taxarea pensiilor speciale de la 7.000 la 4.000 de lei, dar acest amendament formulat direct în plen nu a fost luat în considerare.

"Conform informaţiilor furnizate de Casa Naţională de Pensii, pentru un număr de 9.312 beneficiari de pensii de serviciu în plată la sfârşitul lunii iunie 2019, din total sume cuvenite în cuantum de 105.706.216 lei, partea suportată din bugetul asigurărilor sociale de stat bazată pe contributivitate reprezintă aproximativ 16,9%, iar cea fără contributivitate, suportată de la bugetul de stat, reprezintă aproximativ 83,1%. Se constată că în cazul pensiilor mai mari de 10.000 lei lunar componenta bazată pe necontributivitate este dominantă comparativ cu cea bazată pe contributivitate", se arată în expunerea de motive.

De asemenea, iniţiatorul explică, în expunerea de motive, că în stabilirea plafonului de 7.000 de lei peste care se propune taxarea pensiilor s-au folosit studii recente făcute de Academia Română, fiind avute în vedere şi cerinţele de convergenţă a veniturilor prezentate în raportul de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Taxarea pensiilor speciale, adoptată de Senat. Ce se întâmplă cu pensiile peste 7000 lei
Taxarea pensiilor speciale, adoptată de Senat. Ce se întâmplă cu pensiile peste 7000 lei

Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de primă Cameră sesizată, iniţiativa legislativă prin care sunt taxate pensiile speciale cuprinse între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30%, iar ceea ce depăşeşte 10.000 de lei, cu 50%.

Teodorovici vrea impozitarea pensiilor speciale. Foștii președinți ar putea fi vizați
Teodorovici vrea impozitarea pensiilor speciale. Foștii președinți ar putea fi vizați

Cum în Guvern nu a avut susținere, ministrul de Finanțe și-a susținut în Parlament inițiativa privind taxarea pensiilor speciale. 

Discuții aprinse între Dăncilă și Teodorovici. Ministrul de Finanțe nu cedează
Discuții aprinse între Dăncilă și Teodorovici. Ministrul de Finanțe nu cedează

Discuții aprinse în Guvern, din cauza ministrului de Finanțe! Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut lui Eugen Teodorovici să renunțe, cel puțin până la alegerile prezidențiale, la anumite proiecte de lege.

Teodorovici vrea pedeapsa cu închisoarea pentru patronii care nu plătesc contribuțiile la stat
Teodorovici vrea pedeapsa cu închisoarea pentru patronii care nu plătesc contribuțiile la stat

Închisoare până la 6 ani pentru patronii care nu le plătesc angajaților dările către sistemele de pensii și sănătate ori impozitele la buget. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.