WSJ: Xi Jinping, președintele Chinei, se pregătește să viziteze Moscova pentru un summit cu Putin

Vladimir Putin și Xi Jinping
AFP

Liderul chinez Xi Jinping se pregătește să viziteze Moscova, în următoarele luni, pentru un summit cu președintele rus Vladimir Putin, a relatat, marți, Wall Street Journal.

Întâlnirea lui Xi Jinping cu Vladimir Putin va face parte dintr-un demers pentru discuții multilaterale privind pacea în Ucraina și va permite Chinei să își continue apelurile de a nu fi folosite arme nucleare, a adăugat raportul citat de publicația americană Wall Street Jorunal, potrivit Reuters.

Pregătirile pentru călătoria sa în Rusia se află într-un stadiu incipient, iar calendarul nu a fost finalizat, a precizat WSJ, adăugând că Xi ar putea vizita în aprilie sau la începutul lunii mai, când Rusia sărbătorește victoria din al Doilea Război Mondial asupra Germaniei.

China face efoturi de pace

Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a sosit, marți, la Moscova în timp ce China pare să își intensifice eforturile diplomatice pentru a face presiuni în vederea unui acord de pace în Ucraina, și la doar câteva ore după ce Putin a anunțat că Rusia își suspendă participarea la tratatul de referință New START privind armele nucleare cu Statele Unite.

Wang va discuta probabil despre călătoria lui Xi în timp ce se află la Moscova, a notat WSJ, citând persoane familiare cu planificarea summitului.

Citește și
Qin Gang
China, aluzie la adresa SUA: Unele ţări trebuie să înceteze să mai "alimenteze focul" în conflictul din Ucraina
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În timpul vizitei oficiale la Budapesta, care a avut loc luni, șeful diplomaţiei chineze şi-a exprimat apropierea de poziţia Ungariei în dosarul ucrainean, după ce a acuzat Washingtonul că "toarnă gaz pe foc" prin afirmaţia că Beijingul vrea să livreze arme Rusiei.

China este gata să coopereze cu Ungaria şi cu "alte ţări iubitoare de pace" pentru "a pune capăt actualului război" din Ucraina, a declarat Wang Yi.

"Dorim ca părţile să revină la masa negocierilor", a adăugat el, potrivit unei traduceri oficiale, în cadrul turneului său european.

Guvernul chinez a negat că ar intenţiona să furnizeze arme Moscovei pentru a susţine ofensiva ei în Ucraina, după cum au afirmat SUA.

China nu a sprijinit sau criticat niciodată în mod public ofensiva rusă, însă şi-a exprimat de mai multe ori susţinerea pentru Moscova în faţa sancţiunilor occidentale.

China, avertizată de UE

Totodată, Josep Borrell, șeful politicii externe a Uniunii Europene, a avertizat China ca va depăși „linia roșie” dacă va trimite arme Rusiei pentru a le folosi în războiul provocat în Ucraina.

Avertismentul lui Josep Borrell a venit la două zile după ce secretarul de stat american Antony Blinken și-a exprimat "profunda îngrijorare" că Beijingul ia în considerare furnizarea de "asistență potențial letală" Rusiei pentru războiul său împotriva Ucrainei.

"Mi-am exprimat profunda noastră îngrijorare cu privire la faptul că statul chinez furnizează arme Rusiei. I-am cerut să nu facă acest lucru și exprimându-i nu doar îngrijorarea noastră, ci și faptul că pentru noi ar fi o linie roșie în relația noastră. Mi-a spus că nu au de gând să o facă, că nu intenționează să o facă", a spus Borrell, adăugând: "Dar vom rămâne vigilenți", potrivit POLITICO.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Liderii lumii se luptă în discursuri: Vladimir Putin la Moscova, Joe Biden în Varșovia. China este ”îngrijorată”
Liderii lumii se luptă în discursuri: Vladimir Putin la Moscova, Joe Biden în Varșovia. China este ”îngrijorată”

Președintele rus Vladimir Putin a ținut, marți, un lung discurs în fața parlamentului de la Moscova, în care a repetat ideile rostite adesea în ultimul an.   

China, aluzie la adresa SUA: Unele ţări trebuie să înceteze să mai
China, aluzie la adresa SUA: Unele ţări trebuie să înceteze să mai "alimenteze focul" în conflictul din Ucraina

China este "profund îngrijorată" de faptul că ar putea scăpa de sub control conflictul din Ucraina, a declarat, marţi, ministrul de Externe, Qin Gang.

China va coopera cu Ungaria și cu
China va coopera cu Ungaria și cu "alte ţări iubitoare de pace" pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Șeful diplomaţiei chineze, aflat în vizită oficială la Budapesta, şi-a exprimat, luni, apropierea de poziţia Ungariei în dosarul ucrainean, după ce a acuzat Washingtonul că "toarnă gaz pe foc" prin afirmaţia că Beijingul vrea să livreze arme Rusiei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.