Un diplomat rus a fost expulzat din Bulgaria pentru spionaj. Ce informații căuta

Un diplomat rus a fost expulzat din Bulgaria pentru spionaj. Ce informații căuta
Shutterstock

Ministerul de Externe bulgar i-a acordat vineri unui diplomat rus 72 de ore pentru a părăsi Bulgaria după ce procurorii au stabilit că din 2017 a fost implicat în activităţi de spionaj în această ţară, relatează Reuters şi AFP.

"Ministerul bulgar al Afacerilor Externe a declarat persona non grata un diplomat al ambasadei Rusia la Sofia şi i-a dat 72 de ore pentru a părăsi ţara din cauza activităţilor incompatibile cu statutul său diplomatic", a anunţat MAE bulgar într-un comunicat.

Un purtător de cuvânt al MAE bulgar a declarat că a informat ambasada Rusiei de la Sofia.

Într-un comunicat separat, procurorii au informat că diplomatul rus căuta informaţii militare sensibile, inclusiv privind numărul de militari americani desfăşuraţi în Bulgaria, stat membru NATO, în timpul exerciţiilor militare.

Potrivit agenţiei bulgare de ştiri BTA, scopul spionului ar fi fost să transmită informaţii, care reprezentau secret de stat, serviciului de informaţii militare de la Moscova. În acest scop, susţin procurorii, cetăţeanul rus a intrat în contact cu un cetăţean bulgar care are avea acces la respectivele informaţii clasificate. Cetăţeanului bulgar i s-au promis recompense financiare pentru a obţine informaţiile solicitate, notează BTA.

Citește și
Șeful spionajului american: China efectuează teste biologice pentru a crea ”Soldatul universal”
Șeful spionajului american: China efectuează teste biologice pentru a crea ”Soldatul universal”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ambasada Rusiei la Sofia a precizat vineri că expulzarea de către Bulgaria a unui diplomat rus este lipsită de temei şi că Moscova îşi rezervă dreptul de a răspunde.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
John le Carré, maestrul romanului de spionaj, a murit la 89 de ani
John le Carré, maestrul romanului de spionaj, a murit la 89 de ani

Scriitorul britanic cunoscut sub pseudonimul literar John le Carré, maestrul romanelor de spionaj, unele transformate în filme şi chiar într-un serial TV de succes, a murit, la 89 de ani.

Șeful spionajului american: China efectuează teste biologice pentru a crea ”Soldatul universal”
Șeful spionajului american: China efectuează teste biologice pentru a crea ”Soldatul universal”

China efectuează teste biologice pentru a crea super soldați, spune șeful spionilor americani John Ratcliffe.

Pericolul din telefoanele cu Android. Ce au descoperit experții în securitate cibernetică
Pericolul din telefoanele cu Android. Ce au descoperit experții în securitate cibernetică

Un troian de Remote Access Trojan (RAT), de spionaj, a fost identificat de către specialiştii în securitate cibernetică de la Kaspersky, pe sistemul de operare Android.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.