Bloomberg: Regele Charles al III-lea va fi încoronat oficial pe 3 iunie. Palatul Buckingham neagă informațiile

Charles al III-lea - 15
Getty

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii va fi încoronat oficial pe 3 iunie 2023, potrivit Bloomberg, care citează oficiali britanici.  

Palatul Buckingham neagă speculațiile potrivit cărora Regele Charles III va fi încoronat oficial anul viitor pe 3 iunie.

La acea dată se vor împlini 70 de ani de la încoronarea suveranei defuncte Elisabeta a II-a, a cărei ceremonie a avut loc pe 2 iunie 1953.

Încoronarea va avea loc în cadrul unei ceremonii la Westminster Abbey. Ceremonia ar fi mai restrânsă şi mai modestă decât cea a Reginei Elisabeta a II-a. Vor fi invitaţi şi reprezentanţi ai altor comunităţi (religioase).

Peste 8.000 de invitaţi din 129 de ţări au participat la încoronarea Reginei. Au fost create platforme speciale în acest scop. Din motive de securitate, maximum 2.000 de persoane sunt acum permise în biserică.

Citește și
camilla, regele charles
Familia Regală a Mariii Britanii a publicat fotografia care marchează începutul domniei Regelui Charles al III-lea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În iunie 2023, Regele Charles al III-lea va împlini 74 de ani. El va deveni astfel cel mai în vârstă monarh încoronat din istoria Marii Britanii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum a apărut Charles al III-lea la primul angajament oficial ca rege. GALERIE FOTO
Cum a apărut Charles al III-lea la primul angajament oficial ca rege. GALERIE FOTO

Regele Charles al III-lea a făcut, luni, împreună cu Regina Consoartă Camilla, în Scoţia, prima sa vizită oficială de la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a.

Familia Regală a Mariii Britanii a publicat fotografia care marchează începutul domniei Regelui Charles al III-lea
Familia Regală a Mariii Britanii a publicat fotografia care marchează începutul domniei Regelui Charles al III-lea

Palatul Buckingham a publicat, duminică, prima fotografie oficială a Regelui Charles III cu Regina consoartă alături de noul Prinţ şi Prinţesa de Wales, după doliul decretat la moartea Reginei Elizabeth II care s-a încheiat la 27 septembrie.

Cresc tensiunile între Charles al III-lea și Liz Truss. Ce i-a cerut premierul noului monarh
Cresc tensiunile între Charles al III-lea și Liz Truss. Ce i-a cerut premierul noului monarh

Regele Charles al Marii Britanii nu va participa la summit-ul internaţional COP27 privind schimbările climatice care va avea loc luna viitoare în Egipt în ciuda angajamentului suveranului în ceea ce priveşte problemele de mediu, informează DPA şi PA.

Portretul regelui Charles III pentru viitoarele monede a fost dezvăluit. Monedele vor intra în circulaţie în decembrie
Portretul regelui Charles III pentru viitoarele monede a fost dezvăluit. Monedele vor intra în circulaţie în decembrie

Portretul regelui Charles III pentru viitoarele monede cu efigia lui a fost dezvăluit vineri, de monetăria britanică, Royal Mint, scrie News.ro. 

Regele Charles știe că domnia sa va fi „scurtă”, spune un expert regal
Regele Charles știe că domnia sa va fi „scurtă”, spune un expert regal

Regele Charles al III-lea este conștient de faptul că domnia sa va fi una scurtă, în comparație cu cea a regretatei sale mame, regina Elisabeta a II-a, care a fost cel mai longeviv monarh din întreaga lume, domnind 70 de ani.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.