Investiții în 2022. Sfaturi de la un investitor și un specialist, invitați la „iBani”

×
Codul embed a fost copiat

Economiile românilor sunt puternic afectate în 2022, un an cu război și inflație de aproape 14%. Dacă banii nu sunt puși la treabă își pierd din valoare.

Investiți în diverse instrumente, cum ar fi acțiunile sau fondurile de investiții, pot produce câștig.

Aurel Bernat, CEO BT Asset Management și Alexandra Smedoiu, investitor și președinte CFA România, au fost invitații Ștefanei Todică la emisiunea iBani.

Ștefana Todică: În ce am putea să investim în acest an, un an cu efectele de după pandemie și cu război în Ucraina?

Aurel Bernat: Indiferent de context ar trebui să investim. Acum, dat fiind contextul pe care îl avem, post-pandemie, război în Ucraina și așa mai departe, cred că este important în primul rând să ne diversificăm, să încercăm să găsim acel zone care par atractive în momentul de față și sunt o sumedenie de companii și de industrii. Extrem de important este să nu ne ținem banii parcați, fără ca aceștia să producă, pentru că în contextul acesta avem suprapunere de inflație.
Ca să înfrângem acest inamic inflaționist eu m-aș uita prin diversificare în zona de crearea unui buffer de lichiditate, care pot fi depozite bancare, titluri de stat, orice zonă din sfera venitului fix, dar în paralel să ne uităm către acele industrii, către acele acțiuni care creează valoare. (...) Pot fi fonduri de investiții mixte sau de acțiuni, chiar acțiuni în mod direct, dar diversificarea trebuie să fie pe buzele fiecăruia dintre noi.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ștefana Todică: În ce ați investit la început și care au fost randamentele?

Alexandra Smedoiu: Am început cu două produse foarte simple. Un produs de lichiditate, spun eu, banalul depozit bancar. (...) Pentru persoanele mai puțin organizate există acum diverse facilități de debitare directă, asta însemnând că poți să îți alegi o sumă pentru a contribui lunar, fără să mai faci activ o altă operațiune bancară. Iar ce de-al doilea produs de start a fost un produs de viață cu componentă de acumulare. (...) Pe măsură ce am eocnomisit, am obținut randament din economii, m-am gândit și la alte produse mai sofisticate, în ghilimele. Un produs nu foarte sofisticat, dar probabil că este peste depozitul bancar, un fond de investiții. Pentru persoanele care au o pasiune pentru piața de capital este foarte frumos să urmărești cum evolează acțiunile, dar lucrul acesta ia foarte mult timp. Trebuie să citești situațiile financiar, necesită și cunoștințe financiare și timp. Am decis să externalizez acest serviciu unui profesionist și m-am îndreptat către o societate de administrare a investițiilor care mi-a oferit un produs dintr-o serie de produse, un mixt, un fond de investiții care investea și în partea de obligațiuni și în partea de acțiuni. Pentru mine, la început, am considerat că se potrivește, deoarece avea un profil de risc de scăzut.

Articol susținut de Asociația Administratorilor de Fonduri din România

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce fonduri europene și naționale poți accesa pentru afacerea ta
Ce fonduri europene și naționale poți accesa pentru afacerea ta

Până în 2030, România ar putea accesa peste 80 de miliarde de euro, o oportunitate cu care țara noastră nu s-a mai întâlnit până în prezent, spune Oana Bâra, coordonator programe europene BCR, la emisiunea iBani, prezentată de Ștefana Todică.

Se apropie Ziua Copilului, iar cel mai bun cadou ar fi o investiție în viitorul lui. Ce conturi speciale de economii există
Se apropie Ziua Copilului, iar cel mai bun cadou ar fi o investiție în viitorul lui. Ce conturi speciale de economii există

Se apropie Ziua Copilului, iar dacă sunteți în căutarea cadoului perfect pentru cei mici ați mai putea adăuga ceva pe lângă jucării. De pildă, puteți pune bani deoparte pentru viitorul lor și să îi investiți.  

Documentul care trebuie depus obligatoriu la ANAF. Cei vizați mai au la dispoziție doar 7 zile
Documentul care trebuie depus obligatoriu la ANAF. Cei vizați mai au la dispoziție doar 7 zile

Sunt ultimele zile în care cei care obțin bani din alte surse în afară de salarii pot declara veniturile la ANAF, pentru a plăti impozitele datorate statului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.