Avertismentul BNR pentru românii care vor să facă acum un credit imobiliar. „Există riscul să nu facă față ratelor”

×
Codul embed a fost copiat

Banca Naţională a României face apel la prudenţă, mai ales dacă intenţionaţi să vă luaţi o locuinţă cu bani de la bancă.

Deja, zeci de mii de români care au credite în lei au trecut de la vechiul indice ROBOR, la cel nou, numit IRCC, în speranţa că li se vor reduce ratele. Însă și acest indice este în creștere, la fel şi datoriile oamenilor. Speranțe de temperare - ori chiar de scădere - ar fi numai dacă și inflația va da înapoi.

Din toamnă, băncile au dat credite de 3,5 miliarde de lei pe lună românilor care au vrut locuinţe ori au avut alte cheltuieli. Scăderea este destul de mare față de lunile de vară, când s-au dat în medie credite de 5 miliarde. Creșterea alarmantă a dobânzilor la credite i-a ținut pe mulți departe de bănci. Oficialii Băncii Naționale au îndemnat și astăzi la prudență.

Eugen Rădulescu, director în cadrul Băncii Naționale și fost președinte al CEC Bank: „Rata de credit să nu depăşească vreodată jumătate din veniturile pe care le au. Dacă depăşesc, există riscul să nu facă față ratelor. Aş îndemna la multă prudenţă. Cei care au depozite, care sunt 14 milioane, pierd în fiecare zi din economisirea pe care au făcut-o de-a lungul anilor, în timp de rate duble la credite chiar nu cred că sunt. Și veniturile au crescut.”

Salariile - acolo unde au crescut - nu au ținut însă pasul cu inflația ajunsă la un nivel record.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Asta în vreme ce ratele au explodat - mai întâi în cazul celor care au credite legate de indicele ROBOR, apoi și pentru cei cu indicele IRCC. În numai un an, ROBOR a crescut cu 5 procente, iar IRCC - cu aproape 4.

Cu cât au crescut ratele românilor în ultimul an

Iată și un calcul concret pentru un credit imobiliar de 250.000 de lei, pentru care ratele sunt acum cu peste 50% mai mari.

Dacă în ianuarie 2022 rată la un credit de 250.000 de lei era de 1.588 de lei, cu un ROBOR de 3%, acum datele arată complet diferit. Aceeași rată e în prezent 2.371 lei, pentru că acest indice a ajuns să fie mai mult decât dublu.

Același credit, dar raportat la indicele IRCC, cel pentru creditele date după 2019, avea o rată de 1.292 de lei acum un an. Însă pentru că și el a crescut, de la 1% în ianuarie 2022, la aproape 6%, rată a sărit la 2.049 de lei, potrivit calculelor făcute de comparatorul bancar finzoom.ro. Asta face ca gradul de îndatorare să urce de la 40% la 75% pentru cine a luat acest credit, calculat la un venit de circa 4.000 de lei.

O treime dintre cei cu credit de tip Prima Casă au un grad de îndatorare de peste 45% în prezent, potrivit Băncii Naționale. Unii au schimbat indicele de calcul al dobânzii, ca să reducă din povară.

Ce ar trebui să facă cei care nu mai pot achita ratele

Dumitru Nancu, Fondul de Garantare a Creditelor: „Românii care au trecut de la ROBOR la IRCC, până acum este de 17.904. Ne referim doar la cei care au credit ipotecar Prima Casă sau Nouă Casă. Având în vedere că 330.000 de români și-au cumpărat un imobil prin acest program, e o cifră semnificativă.”

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: „Acum avem economisire internă mai mult decât credit. Surplusul îl ia Ministerul Finanțelor, să finanțeze deficitul.”

Finanţiştii îi sfătuiesc pe cei ce simt că nu mai pot achita ratele să încerce refinanțarea creditelor cu dobânda fixă, pe câțiva ani.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000 de lei şi 10.000 de lei.

Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern
Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern

Este oficial. Creșterea salariului minim pe economie, de la 1 iulie, vine la pachet cu o sumă mai mare scutită de taxe. 300 de lei nu vor fi taxați, a decis Guvernul.  

Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”
Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”

Mișcare importantă pe piața financiară. Una dintre cele mai mari bănci a ajuns la un acord și va prelua un fond de pensii private. Intră astfel și pe acest segment.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.