Urs salvat după o noapte de chin. A rămas cu gâtul într-un laț pus de un braconier

×
Codul embed a fost copiat

Este anchetă într-o comună din Bacău, după ce un urs venit din pădure a rămas prins cu gâtul într-un laț pus de un braconier lângă un gard.

 

Animalul, de peste o sută de kilograme, a fost în final tranchilizat de către un medic veterinar, scos din capcană şi eliberat. Poliţiştii încearcă să afle acum cine a montat lațul respectiv.

Ursul a fost găsit în zori, în comuna Dofteana, de un angajat al ocolului silvic. Lațul în care îşi prinsese gâtul era legat de un copac şi pus la doi metri de gardul unui localnic. Animalul se zbătuse toată noaptea şi era agitat.

Silvicultorul a chemat veterinarul, care a tras în urs cu un tranchilizant. O oră mai târziu, animalul, eliberat din laț între timp, şi-a revenit şi a fugit în pădurea din apropiere. Localnicul lângă gospodăria căruia a fost pus lațul susţine că nu ştie cum a ajuns capcana acolo. În zonă nu a mai fost semnalată prezenţa vreunui urs în apropierea caselor, în ultimii ani, până acum.

Citește și
urs negru
A murit după ce a atacat-o un urs. A ieșit să verifice zona, dar nu s-a mai întors
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Poliţiştii fac cercetări pentru infracţiunea de braconaj.

Veterinarii spun că, cel mai probabil, ursul a coborât lângă sat pentru a mânca fructe din pomi, înainte de a intra în hibernare.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Motivul neașteptat pentru care doi bărbați au mințit că i-a rănit un urs. Ce ascundeau
Motivul neașteptat pentru care doi bărbați au mințit că i-a rănit un urs. Ce ascundeau

Doi bărbați din Covasna, răniți într-un accident rutier, au spus poliției că incidentul s-a produs din cauza unui urs care le-a ieșit în cale. În urma investigațiilor, oamenii legii au descoperit că șoferul se urcase beat la volan.

A murit după ce a atacat-o un urs. A ieșit să verifice zona, dar nu s-a mai întors
A murit după ce a atacat-o un urs. A ieșit să verifice zona, dar nu s-a mai întors

O femeie de 62 de ani din Statele Unite a fost ucisă de un urs negru, în timp ce se afla în vacanță cu părinții săi.

Canadian atacat de urs în zona Valea Mărului. Bărbatul a sunat la 112
Canadian atacat de urs în zona Valea Mărului. Bărbatul a sunat la 112

Un cetăţean canadian campat în zona Valea Mărului a fost atacat de un urs în noaptea de miercuri spre joi, acesta apelând la numărul de urgenţă 112.

Urs descoperit într-o cameră de hotel. Cum a fost alungat
Urs descoperit într-o cameră de hotel. Cum a fost alungat

Plictisit probabil de plimbările prin pădure și epuizat, un urs a căutat un loc retras, pentru relaxare. Animalul a avut chiar gusturi rafinate şi a ales o cameră de hotel, unde cel mai mult l-a atras baia.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.